La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Două secole de istorie la Biserica „Sfântul Nicolae” din Corod
Biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae din satul gălățean Corod, cea mai tânără, de altfel, dintre cele din localitate a împlinit sâmbătă, 14 iulie, două secole de existență.
Sărbătorirea evenimentului a fost făcută cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, prin rugăciune, în mijlocul credincioșilor aflându-se părintele protopop de Tecuci, pr. Gheorghe Joghiu. Sărbătoarea a început în ajun cu slujba Vecerniei unită cu Litia şi Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae și a continuat a doua zi cu slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie şi parastasul pentru ctitorii bisericii şi făuritorii României Mari.
După programul liturgic, au fost oferite diplome omagiale celor ce au susţinut patrimoniul bisericii, iar 20 de copii merituoşi, după susţinerea unui recital de cântece bisericești și patriotice, au fost premiaţi. În continuare, în casa praznicală a parohiei a urmat vizionarea unei expoziţii de documente, obiecte şi cărţi de cult şi susţinerea unor comunicări privind istoria parohiei şi a localităţii. La programul menționat au participat preoții din comună, autorități locale, scriitori, intelectuali, fii ai satului, corul Parohiei Brătuleşti și alți invitați.
În după-amiaza aceleiaşi zile, au fost vizitate persoanele vârstnice, nedeplasabile, care au primit din partea parohiei alimente de primă necesitate.
Programul s-a încheiat cu săvârşirea Vecerniei misionare, la care au participat peste 70 de copii şi tineri din diferite parohii ale Protoieriei Tecuci, însoţiţi de preoţii lor. După slujbă, tinerii au mers în procesiune pe movila Corodului, unde, în faţa monumentului eroilor au cântat cântece patriotice, aducând un omagiu celor ce au contribuit și s-au jertfit pentru unitatea și demnitatea națională.
Manifestările organizate de Parohia Corod IV s-au încheiat la stadionul comunal, unde tinerii participanți la eveniment au fost angrenați în diverse activităţi recreative şi educative.
Cu prilejul bicentenarului bisericii parohiale, în luna august a acestui an, cei peste 200 de enoriaşi plecaţi la muncă în străinătate împreună cu familiile lor vor primi din partea parohiei peste 300 de cărți de rugăciune.