Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Dragostea Preasfintei Treimi ne învață să nu îi transformăm pe ceilalți în obiecte
Luni, 13 iunie 2022, de sărbătoarea Sfintei Treimi, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Grăjdeni, Protopopiatul Bârlad.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale din Huși, dirijat de diaconul Vlad Mironescu.
În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Ignatie a explicat de ce părintele Dumitru Stăniloae a numit Sfânta Treime ca fiind „structura supremei iubiri” și a arătat că dragostea este cea care transformă profund omul. De asemenea, a exemplificat în ce constă pericolul de a nu ne mai raporta la cei de lângă noi ca la persoane, ci să îi transformăm în obiecte: „Dragostea Preasfintei Treimi ne învață să ne raportăm unul față de celălalt ca la niște subiecte, persoane, să nu îi transformăm pe ceilalți în obiecte. Ideologiile secolului trecut - două majore, care au fost distructive pentru întreaga umanitate, nazismul și comunismul - sunt cele care s-au raportat la om ca la un obiect. Când ne raportăm astfel la cel de lângă noi, devenim dictatori și instaurăm totalitarismul.
În comunism, pe tovarășii de la partid nu-i interesau sufletul omului, vibrația lui, gândirea și ceea ce are mai specific și prin care se poate manifesta ca persoană. Erau toți luați în masă, catalogați chiaburi, burghezi și cei care îndrăznesc să sfideze comunismul. Înfundau pușcăriile pentru că ideologiile transformă omul în obiect.
Astăzi, avem o altă ideologie, a treia, a secolului XXI, care se naște și are drept mamă și tată nazismul și comunismul. Ea se numește progresism. Susține drepturile de grup, iar nu personale. Un grup se coalizează și își revendică drepturile pe care consideră că trebuie să le aibă. Ideologia tocmai acest lucru face, transformă oamenii în grupuri, în colectivități. Nu mai suntem luați particularizat, ca persoane cu valoare, cu libertate și cu demnitate.
Ideologia progresismului este mult mai vicleană și mult mai devastatoare ca toate celelalte, pentru că umblă la datele naturale ale omului”.
În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ștefan Nagîț, pe seama Parohiei Deleni I, Protopopiatul Vaslui.