De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
„Drumul către noi înșine”
Marți, 19 aprilie, zeci de bucureșteni de toate vârstele au avut fericitul prilej de a-l asculta pe protos. Ioan Cojanu, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba Iulia. Conferința, intitulată „Drumul spre noi înșine”, a fost organizată de ASCOR și de LTCOR și a avut loc în Amfiteatrul „Ion Maier” al Facultății de Horticultură din București.
Părintele protosinghel Ioan Cojanu le-a vorbit tinerilor despre înnoirea duhovnicească pe care o putem dobândi în aceste intense zile de înfrânare din Postul Mare prin împreuna-răstignire mistică cu Hristos, care va rodi și regăsirea sinelui nostru autentic. Din acest inedit discurs duhovnicesc care a continuat cu răspunsuri dezvoltate la întrebările venite din partea publicului, redăm în cele ce urmează câteva fragmente: „Iubiții mei, trebuie să înțelegem că viața noastră este tot timpul o moarte și o înviere. Ioan Alexandru o numea o ușă de intrare și ieșire. Sau, cum spun unii, nu poți să înviezi dacă nu mori. [...] Îngroparea împreună cu Hristos ne-o propune, de altfel, chiar Canonul Învierii: «Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat» (al III-lea irmos al cântării a III-a a Canonului Învierii). Biserica ne-a învățat în acest Post și ne-a ajutat să ne răstignim, să ne zidim pe temelia cea nouă, Iisus Hristos, să ne zidim cu puterea Duhului Celui Sfânt, dar să ne zidim răstignindu-ne. [...] De Duminică intrăm cu Hristos în Săptămâna Patimilor, intrăm în Ierusalimul jertfei. Dacă noi trebuie să ne demolăm singuri, iată că ne zidim pe Hristos, cu Hristos, și în Duhul Sfânt. Această cale pe care ne-o propune Biserica timp de zece săptămâni, perioada Triodului, este de altfel întoarcerea noastră spre casa părintească. [...] Noi trebuie să ne hrănim sufletul plin de răni, sufletul împovărat de păcate, ucis de înstrăinare, trebuie să-l hrănim cu prezența lui Dumnezeu. [...] Hristos este vițelul cel îngrășat. Cu ce? Cu dorul Tatălui după noi, cu dragostea lui Dumnezeu! Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, L-a pus pe masă, L-a pus spre hrană, L-a pus ca să ne hrănim conștiința cu prezența Lui, cu credința în El, cu nădejdea în El. Aceasta este prezența lui Dumnezeu în viața noastră, aici noi Îl întâlnim pe Iisus Hristos ca și Sinele nostru profund, ca și cea mai profundă prezență a noastră înaintea lui Dumnezeu. [...] Una este calea, pentru toți! E drept, în slujba Călugăriei, o aude candidatul la călugărie articulat, spunându-se: «Cu Hristos culcându-te și sculându-te, cu Hristos viețuind». Aceasta este calea, adică El este calea! De aceea Se numește Hristos pe Sine Însuși: «Eu sunt Calea» (Ioan 14, 6). El este calea spre tine însuți! Să fii cu Hristos!”
Aceasta a fost ultima conferință din seria celor organizate de ASCOR și de LTCOR în Postul Mare.