Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Duc in altum“, în ediţie nouă la Editura „Andreiana“
În seria „Catehetica“ a editurii Arhiepiscopiei Sibiului a apărut recent o reeditare a unei importante lucrări de introducere în catehetica ortodoxă română, volum elaborat de pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, titularul catedrei de Omiletică şi Catehetică la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu.
Reeditarea volumului „Duc in altum - Ieşiţi în larg“, după cum autorul afirmă în Introducere, este un răspuns la cerinţele actuale din mediul teologic şi academic, unde revalorificarea resurselor româneşti în vastul domeniu al Cateheticii ortodoxe este imperios necesară.
Numită de părintele Constantin Necula „uitata soră a ştiinţelor comunicaţionale şi teologice de astăzi“, Catehetica ortodoxă a redevenit în ultima vreme prioritatea misionară de frunte în Biserică, date fiind atât contextul pastoral actual, cât şi întreaga discuţie publică asupra statutului orei de Religie din şcoli.
Dacă ora de Religie nu va mai fi obligatorie în şcoli, devine obligatorie intensificarea programului catehetic al Bisericii, în special pentru tineri. Iată de ce cartea părintelui Constantin Necula, unul dintre cei mai importanţi dascăli de Catehetică şi Omiletică pe care îi are actualmente teologia românească, vine să sprijine proiectele catehetice ale Bisericii Ortodoxe, oferind suportul ştiinţific atât de necesar celor ce vor deveni ori sunt deja misionari în transmiterea Cuvântului evanghelic în familii.
Încă din Introducere, autorul se întreabă dacă „vertijul lumii moderne, cu ecourile media ori valurile de informaţie brută, cooptată sangvin internetului, mai face posibilă mărturisirea Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos“. Ca răspuns la această întrebare vine tocmai actualitatea culturii catehumenale româneşti, valorificată în acest volum şi evidenţiată nu doar ca egală proiectelor catehumenale din mediul catolic sau protestant, ci şi ca o sursă unică şi de excepţie privind fundamentele teologice ale acestei misiuni creştine. Între aceste surse, „Catehetica“ Sfântului Andrei Şaguna ocupă un loc aparte. „Insistenţa pe modelul propus de Sibiul ortodox culturii teologice româneşti este firească“, spune autorul, evidenţiind eforturile marelui mitropolit „de a dărui contemporanilor şi urmaşilor o biserică locală sobră şi dinamică în cercetarea culturii teologice, în trăirea vieţii în Hristos“. Această cultură catehetică are la baza structurii ei îndemnul Mântuitorului de a „ieşi în larg - Duc în altum“, adică de a cerceta până în adâncime posibilitatea de a transmite mai departe Evanghelia.
Terminologie, tematică şi modele
Având referenţi ştiinţifici din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu şi din cadrul Universităţii „Eftimie Murgu“ din Reşiţa, manualul de sinteză şi introducere în Catehetica ortodoxă românească prezintă teologilor, preoţilor şi studenţilor principalele teme, elemente de introducere, terminologie şi liste de autori români, cu lucrări de specialitate în domeniul cateheticii.
În primul capitol al manualului, părintele Constantin Necula vorbeşte despre importanţa catehezei în misiunea de a propovădui Cuvântul evanghelic. Mai mult ca oricând, în zilele noastre, explicarea mesajului evanghelic a devenit dificilă şi de aceea redescoperirea valenţelor liturgice şi pastorale ale cateheticii a devenit un imperativ. În acest sens, autorul pune în faţa cititorilor chipurile unor mari duhovnici şi preoţi de mir, precum părintele Cleopa Ilie, părintele Arsenie Boca, părintele Teofil Părăian sau părintele Miron Mihăilescu, care au fost ei înşişi exemple vii de „şcoli de cateheză“ şi de slujire pastoral-catehumenală.
În capitolul „Teme particulare - urgenţe pastorale“, autorul identifică cerinţele misionare actuale, motivele de ordin social-cultural, psihologic-antropologic şi teologico-pastoral ale necesităţii de a catehiza adulţii, precum şi structura proiectelor catehetice. Între temele cu efect social sondate de părintele Constantin Necula amintim: prevenirea abandonului şcolar, formarea dascălilor, evanghelizarea societăţii civile etc.
Miezul lucrării este capitolul al treilea, intitulat „Elemente introductive în teoria Cateheticii“. Terminologia specifică, modelele vetero şi nou-testamentare, modele de manuale, precum şi exemple de proiecte catehumenale din alte confesiuni sunt doar câteva dintre problematicile analizate de autor în această parte a lucrării.
În ultima parte a volumului, părintele Constantin Necula trece în revistă marii autori de bibliografie catehumenală din ţară, iar anexele conţin importante schiţe şi modele pentru seminarizare, extrem de folositoare pentru cei care doresc să realizeze un plan catehetic parohial şi nu numai.