Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Duminica a 18-a după Rusalii la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală din București, Sfânta Liturghie a fost săvârșită duminică, 28 septembrie, de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
În cuvântul de învățătură rostit pe marginea Evangheliei duminicale, ierarhul a vorbit despre ascultarea de care a dat dovadă Apostolul Petru, aruncând din nou mrejele în apă după o noapte de trudă lipsită de rod, dar și despre reacția sa uluită și, în același timp, smerită, la vederea minunii înfăptuite prin puterea Fiului lui Dumnezeu: „Dacă la început Petru Îl numește pe Iisus «Învățătorule», de data aceasta își dă seama că în fața sa Se află mai mult decât un învățător și Îi cere să plece de la el pentru că este un om păcătos. Această recunoaștere a greșelilor și a păcatelor noastre înaintea lui Dumnezeu este un lucru foarte important, care ne așază în cursul firesc al vieții noastre și ne dă șansa unui nou început. Mântuitorul, însă, în loc să asculte de cuvântul lui Petru, îl ridică și îi spune: «Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni». În lumea aceasta, Dumnezeu nu lucrează mântuirea oamenilor în mod automat, doar cu o putere nevăzută și extraordinar de mare, ci o lucrează prin Cel care S-a făcut Om, Fiul veșnic al Tatălui ceresc, ca să îl readucă pe om în Împărăția cerurilor, acolo de unde căzuse”.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.



.jpg)
