Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Duminica a 4‑a după Paști la Catedrala Patriarhală
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie, în Duminica a 4‑a după Învierea Domnului, la Catedrala Patriarhală din București, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul slujbei a fost citit pasajul evanghelic ce relatează minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda (Ioan 5, 1‑15).
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfinția Sa a explicat textul Evangheliei duminicale și a evidențiat principalele învățături care se desprind din acesta: „Paraliticul de la Vitezda și‑a dat seama că Omul care l‑a vindecat avea puterea lui Dumnezeu. De aceea, acesta a venit la Templu să Îi mulțumească lui Dumnezeu că i L‑a scos înainte pe Cel care l‑a ridicat după 38 de ani de suferință din patul chinurilor sale. Evanghelia, dincolo de dialogul dintre Hristos și paralitic, și dintre cel vindecat și iudeii care i‑au reproșat tămăduirea în zi de sabat, conține o mulțime de învățături pentru noi. Ea ne arată puterea dumnezeiască vindecătoare și răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor. Ne arată, apoi, că în Legea Veche Dumnezeu a intervenit doar în mod excepțional, așa cum făcea la scăldătoarea Vitezda. Îngerul care tulbura acolo apa este o prefigurare a Mântuitorului Hristos. Scăldătoarea Vitezda, al cărei nume înseamnă «casa milei», este o prefigurare a Bisericii lui Hristos în care, prin Sfintele Taine lăsate de El, se vindecă toată neputința și toată suferința din popor. Apa tulburată a Vitezdei este, în interpretarea Sfinților Părinți, apa Sfântului Botez, sfințită de Duhul Sfânt pentru a deveni baie a nașterii din nou a unei făpturi vindecate și eliberate din robia demonilor, a păcatului și a morții”, a spus ierarhul.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.



.jpg)
