Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Duminica Samarinencei în Parohia Arad-Bujac
În Duminica a 5-a după Paşti, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Parohia Arad-Bujac, Protopopiatul Arad.
La sosirea în parohie, Înaltpreasfinţia Sa a fost întâmpinat în faţa bisericii de către părintele Vasile Pop, parohul bisericii, şi de credincioşii parohiei, prezenţi în număr mare la slujbă. La momentul cuvenit, Înaltpreasfinţia Sa a adresat cuvântul de învăţătură cu titlul „Izvorul vieţii“, plecând de la tâlcuirea pericopelor scripturistice (Ioan 4 şi Faptele Ap. 11) unde se vorbeşte despre convorbirea Mântuitorului cu femeia samarineancă, o sinteză pe înţelesul tuturor a învăţăturii creştine despre Dumnezeu în Biserică, mântuire şi Sfintele Taine, cu precădere a Spovedaniei şi Împărtăşaniei. „Urmând firul Sfintei Evanghelii după Ioan, înţelegem cum în Sfânta Liturghie darul pâinii şi al vinului se preface în Trupul şi Sângele Domnului, adevărata mâncare şi băutură a celui credincios (cf. Ioan 6, 55). Prin cunoaşterea celor dumnezeieşti se ajunge la comuniunea cu oamenii şi cu Dumnezeu în vederea unităţii şi păcii lumii. Apostolul însuşi dă mărturie despre viaţa primilor creştini în raport cu diferite credinţe şi cu lumea, amintind în chip aparte însemnătatea numelui de creştin, încă de la începutul istoriei Bisericii“, a arătat chiriarhul. În numele celor prezenţi, preotul paroh a adus mulţumiri chiriarhului pentru vizita în parohie şi totodată pentru părinteasca purtare de grijă pe care o are faţă de această comunitate arădeană.
Repere monografice ale Parohiei Arad-Bujac
Parohia arădeană Bujac este una dintre cele mai noi unităţi bisericeşti ortodoxe înfiinţate pe raza municipiului Arad. Înainte de organizarea credincioşilor ortodocşi ai cartierului Arad-Bujac în parohie de sine stătătoare, autonomă, aceştia erau încorporaţi Parohiei Arad-Şega, care avea o biserică şi preoţi deservenţi. Odată cu organizarea administrativă a cartierului şi cu venirea masivă a „coloniştilor“, după prima reformă agrară (1923), Parohia Şega I nu mai putea răspunde nevoilor vieţii spirituale a credincioşilor din cartierul Arad-Bujac. Cel care a pus bazele noii parohii, în sensul organizării demersurilor administrative, bisericeşti şi civile, necesare înfiinţării şi bunei funcţionări, a fost vrednicul de pomenire preot dr. Ilarion V. Felea. Biserica parohială cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ a fost zidită între anii 1972 şi 1976, fiind târnosită de episcopul Visarion Aştileanu al Aradului, în Duminica Floriilor. Aceasta a fost împodobită cu pictură în tehnica fresco între anii 1979 şi 1981 de pictorul arădean Gheorghe Matei, sub girul pictorului Andrei Mitroi, pe baza devizului iconografic întocmit de către pictorul arhimandrit Sofian Boghiu. Din anul 1990 şi până în prezent, parohia este păstorită de pr. Vasile Pop, care desfăşoară alături de enoriaşi o bogată activitate administrativ-gospodărească şi cultural-misionară.