Duminica Samarinencei la Catedrala Patriarhală

Credincioșii bucureșteni adunați în rugăciune pe Colina Bucuriei au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită, în Duminica a 5‑a după Rusalii, de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.

După citirea pasajului evanghelic rânduit (Ioan 4, 5‑42), Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat diferențele religioase și culturale dintre iudei și samarineni ce reprezentau contextul întâlnirii Mântuitorului Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov: „Evanghelia de astăzi ne prezintă întâlnirea lui Iisus cu o femeie samarineancă fără nume, o anonimă. De obicei, atunci când evangheliștii prezintă personaje anonime, înseamnă că acestea sunt personaje reprezentative ale unei realități mai largi pe care vor să o evidențieze. Așadar, femeia reprezintă Samaria cea idolatră și nestatornică ce iubea mai mulți zei, iar în sens larg, reprezintă lumea întreagă, infidelă și păcătoasă. Samaria fusese cucerită de popoare păgâne și se lăsase sedusă de credințele politeiste ale acestora. De aceea, pe cei cinci munți ai Samariei erau înălțate cinci temple păgâne închinate către cinci zeități, la fel ca numărul bărbaților pe care‑i avusese femeia. Pe muntele Garizim era templul închinat lui Iahve, Dumnezeul lui Israel. Samarinenii aveau, deci, o religie sincretistă, întrucât credința lor mozaică fusese amestecată cu foarte multe împrumuturi din religiile păgâne. După cum subliniază Sfântul Evanghelist Ioan, «iudeii nu au amestec cu samarinenii» care erau considerați de alt neam și de altă credinţă. Unul dintre marii scriitori ai Bisericii, Origen, înțelege acest dialog și această întâlnire dintre Iisus și femeia samarineancă drept semn al cinstirii egale pe care Hristos Domnul o acordă deopotrivă atât femeii, cât și bărbatului”.

Preasfinția Sa a arătat în continuare tema centrală a convorbirii dintre Hristos și femeia de alt neam: „Dialogul lui Iisus cu femeia samarineancă este un model de misiune pentru Biserică întrucât scoate în evidență pedagogia lui Iisus de a intra în inima omului și a‑i schimba și înnoi viața. Încălcând obiceiurile, Iisus Se smerește și cere apă de băut unei femei inferioare, care aparține unui popor renegat, bastard. Iisus cere un semn minim de ospitalitate pentru ca apoi să poată oferi plinătatea darului Său. Convorbirea înaintează printre rezistențele, neîncrederea și ocolișurile femeii. Apa reprezintă tema centrală, însă Iisus face aluzie la o apă misterioasă, tainică, al cărei secret doar El îl deține. Astfel, convorbirea se amplifică. Se vorbește despre apă, dar nu mai este vorba despre apa de acolo. El se referă la un izvor care nu mai are nimic de a face cu acea fântână. Se vorbește despre sete, dar totuși despre o altfel de sete. Iisus folosește cuvinte pe înțeles, dar femeia are impresia că acele cuvinte acoperă un conținut cu totul necunoscut. Limbajul este cel obișnuit și totuși Domnul se referă la altceva. Conducând discuția, Iisus o determină pe femeie să‑și vadă viața trăită oglindită ca într‑o apă limpede. Iisus, fără a fi acuzator, fără a o jigni pentru viața ei dezordonată, o invită să‑și descopere o altă imagine, ca și cum i‑ar pune înainte o icoană, un chip ce ar putea fi al ei dacă s‑ar elibera de păcatele, rănile și cicatricile care‑i desfiguraseră chipul autentic, dacă s‑ar naște din nou prin credință și pocăință, «din apă și din Duh» (Ioan 3, 5), așa cum i‑a spus lui Nicodim”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.