Patru cete de colindători au vestit joi, 19 decembrie 2024, la Reședința Patriarhală, marea bucurie a Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Duminica Sfinților Români în eparhii din Muntenia și Dobrogea
În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, ierarhii din Mitropolia Munteniei și Dobrogei au săvârșit Sfânta Liturghie la catedrale eparhiale și au efectuat vizite pastorale în mănăstiri și parohii care și-au sărbătorit hramul, binecuvântându-i pe cei prezenți. Cu acest prilej, au sfințit biserici renovate, noi capele mortuare și au rostit cuvinte de învățătură în care au tâlcuit pasajul evanghelic rânduit, îndemnând credincioșii să urmeze exemplul Apostolilor și al Sfinților Români în urmarea Mântuitorului Hristos.
În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Patriarhiei. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa le-a vorbit celor prezenți despre chemarea la apostolat a primilor ucenici ai Domnului, precum și despre lacul Ghenizaret, loc de rugăciune și propovăduire a Evangheliei. „Lacul Ghenizaret, numit și Marea Galileii, a fost un amvon al Evangheliei, al cuvintelor vieții veșnice, întrucât pe malul lui sau din corabie, Mântuitorul Și-a învățat ucenicii. Aici a săvârșit nenumărate minuni și le-a vorbit despre Împărăția lui Dumnezeu. În acest loc, Mântuitorul Și-a chemat ucenicii la misiune. Pe doi dintre cei patru amintiți de Evanghelia acestei duminici îi întâlnise pe malul Iordanului, acolo unde Ioan Botezătorul vorbea despre botezul pocăinței. Așadar, erau două perechi de frați: Simon - care avea să se numească Chefa, adică Petru, şi Andrei, fratele său, și ceilalți doi frați, fiii lui Zevedeu, Ioan și Iacob. Aceștia nu au mai avut nici o îndoială, au lăsat țarine, au lăsat familii, prieteni, copii și L-au urmat pe Domnul”, a spus Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Mănăstirea Poarta Albă-Galeșu, județul Constanța
Mănăstirea „Sfinții Români” din localitatea Poarta Albă, județul Constanța, și-a sărbătorit duminică, 21 iunie 2020, hramul. Ziua a început cu slujba Parastasului săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la Monumentul memorial Poarta Albă ridicat pentru cei care au murit la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În continuare, a avut loc procesiunea „Calea Mărturisitorilor Români”, care a început de la monumentul memorial și s-a încheiat la Mănăstirea Sfinților Români, unde ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al așezământului monahal, informează TRINITAS TV. În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a vorbit despre jertfa sfinților români: „Mântuitorul ne spune că pe cine L-a mărturisit și El îl va mărturisi în ceruri. Noi nădăjduim că acești martiri sunt cu adevărat floarea românilor, floarea jertfei noastre românești pentru Biserică, credință, pentru neam și pentru țară. Am început ziua de astăzi cu slujba Parastasului la crucea pe care veteranii au așezat-o, și am continuat pe jos într-o procesiune, oprind la încă două cruci”.
Mănăstirea Robaia, județul Argeș
Numeroși credincioși au fost prezenți duminică la mănăstirea argeșeană Robaia pentru a-l conduce pe ultimul drum pe părintele arhimandrit Vichentie Punguță, duhovnicul obștii monahale, trecut la Domnul în ziua de 19 iunie 2020, se arată pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.
În mijlocul credincioșilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară al așezământului monahal, iar la final, a oficiat slujba Înmormântării pentru părintele arhimandrit Vichentie Punguță. În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a evidențiat principalele trăsături morale și duhovnicești ale părintelui arhimandrit prohodit duminică.
Parohia Florica, județul Buzău
În urma lucrărilor de renovare și înfrumusețare, Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Sfântul Cuvios Efrem Sirul” a Parohiei Florica, din județul Buzău, a fost resfințită duminică, 21 iunie 2020. Slujba de târnosire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, ne-a transmis părintele Dragoș Olteanu, consilier eparhial. În cursul dimineții, ierarhul a sfințit biserica, iar în continuare a săvârșit Sfânta Liturghie la Altarul de vară din apropiere. În cuvântul de învățătură rostit, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre sfinții odrăsliți de neamul românesc, pomeniți în Duminica a 2-a după Rusalii, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1992. „Pe sfinții români îi cinstim în timpul unui an bisericesc, pe fiecare în parte, atunci când li s-au rânduit zile de cinstire, i-am cinstit și duminica trecută, deodată cu sfinții din toate celelalte neamuri, dar Biserica noastră a hotărât să îi cinstim, în chip deosebit, și într-o altă zi, respectiv în Duminica a 2-a după Rusalii, pentru a ne mângâia sufletește că Duhul Sfânt, pogorât peste Sfinții Apostoli și împărtășit, de-a lungul veacurilor, și creștinilor de pe teritoriul țării noastre, a rodit în inimile lor”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian. În semn de apreciere pentru munca depusă la restaurarea locașului de închinare, părintele paroh Eduard Gheorghe Mihalcea a primit rangul onorific de iconom stavrofor.
Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați
În Duminica a 2-a după Rusalii, a Sfinților Români, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați, ne-a transmis părintele Rareș Bucur, consilier eparhial. În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit (Matei 4, 18-23) în care se relatează chemarea primilor apostoli la lucrarea de propovăduire a cuvântului lui Dumnezeu, dar și despre sfinții neamului românesc, care L-au urmat pe Hristos și L-au propovăduit, devenind astfel faruri călăuzitoare pentru noi. „Sfinţii Apostoli răspund la chemarea Mântuitorului în mod necondiţionat şi îşi arată disponibilitatea părăsirii pescuitului, deoarece spiritual au fost pescuiţi ei înşişi pentru o nouă lucrare de a chema oamenii la Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Cu aceleaşi mreje ale cuvântului Domnului, ei şi urmaşii lor au pescuit şi pescuiesc neîncetat oameni la viaţa creştină. Pescarul-Apostol Sfântul Andrei evanghelizatorul, creştinătorul strămoşilor noştri, prin bogăţia pescuitului spiritual a devenit întâistătătorul pe «tronul» tuturor sfinţilor români şi nu întâmplător este şi ocrotitorul României, precum şi al altor ţări creştine~, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Casian.
Mănăstirea Radu Negru, județul Călărași
Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Radu Negru din județul Călărași, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit pasajul evanghelic rânduit și a vorbit despre răspunsul prompt pe care primii Apostoli l-au dat Mântuitorului, și i-a îndemnat pe cei prezenți să urmeze exemplul sfinților de a răspunde chemării lui Hristos.
La final, Preasfinția Sa a prezentat credincioșilor noul proiect de stemă a Protopopiatului Călărași, aprobat în Permanența Consiliului eparhial, se arată pe sf-esc.ro.
Parohia Falaștoaca, județul Giurgiu
Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-a aflat în Duminica a 2-a după Rusalii în mijlocul credincioșilor din Parohia Falaștoaca. Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, care a primit cu acest prilej cel de-al doilea hram închinat Sfinților Români, informează TRINITAS TV. În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre sărbătoarea Sfinților Români și i-a îndemnat să-i aibă pe aceștia ca pilde de urmat în nevoința lor duhovnicească spre dobândirea mântuirii. Pentru bucuria credincioșilor au fost aduse spre închinare icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Retca Nouă și icoana Maicii Domnului - Prodromița, copie lucrată la Sfântul Munte Athos, adusă de la noua Catedrală Episcopală din Giurgiu.
Parohia Ostrov, Tulcea
În Duminica a 2-a după Rusalii, Parohia Ostrov din județul Tulcea și-a sărbătorit cel de-al doilea hram, închinat Sfinților Români. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie, iar la final a sfințit noua capelă mortuară a parohiei, construită cu sprijinul Primăriei Comunei Ostrov, al Consiliului Județean Tulcea și al enoriașilor. Tot în această zi, ierarhul a vizitat Biserica „Cuvioasa Parascheva” din localitatea Traian.