Duminica Vameșului și a Fariseului la Catedrala Patriarhală

În Duminica a 33-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, s-a aflat în mijlocul credincioșilor bucu­reșteni adunați în rugăciune la Catedrala Patriarhală. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.

În cuvântul de învățătură rostit, ierarhul a tâlcuit sensurile duhovnicești ale Evangheliei citite în prima zi a perioadei Triodului: „Evanghelia de astăzi este una pe care fiecare credincios trebuie să o asculte cu mare atenţie. Este o pildă despre doi oameni credincioşi, un fariseu şi un vameş. Este important să subliniem faptul că amândoi cred în Acelaşi Dumnezeu și aparţin aceleiaşi religii. Amândoi erau credincioşi prac­ticanți, care veneau zilnic la Templu pentru a-şi spune rugăciunile. Dar vedem că la sfârşitul rugăciunii, unul dintre ei se întoarce la casa sa cu pacea lui Dumnezeu în suflet, iar celălalt fără ea”.

Preasfinția Sa a realizat în continuare o radiografie a societății iudaice a acelor timpuri, ilustrând particularitățile fiecăruia din cele două grupuri reprezentate de protagoniștii pildei Mântuitorului: „Fariseii aparțineau elitei religioase a timpului, și împreună cu cărturarii și arhiereii Templului erau considerați «sfinții vremii». Fariseii se considerau pe ei înșiși nepri­hăniți și își bazau atitudinea de superioritate spirituală pe împlinirea cu rigurozitate a Legii și pe respectarea aparențelor exterioare. S-ar putea să ne surprindă să aflăm că fariseii erau de fapt niște persoane foarte disciplinate și pioase. Exemplul cel mai elocvent este dreptul Nicodim, care era și el fariseu și chiar membru al Sinedriului și care credea că Iisus este Mesia. El a venit noaptea la Iisus ca să primească învățătura Sa și Domnul i-a descoperit taina nașterii din nou, din apă și din Duhul Sfânt, ca taină a intrării în Împă­răția cerurilor. Așadar, unii fariseii erau credincioşi foarte serioși care se angajau să ducă o viaţă de rugăciune constantă, în respect faţă de Legea lui Dumnezeu. Ei mergeau de fapt chiar dincolo de cerințele Legii. Posteau de două ori pe săptămână, lunea şi joia, pe când Legea le cerea iudeilor să postească doar o dată pe an, în Ziua Ispășirii. Dădeau zeciuială din toate veniturile lor și nu doar din părțile cerute. Când fariseul din parabolă spune că nu este păcătos ca ceilalți oameni, el nu glu­mește. Puțini dintre creștinii de astăzi se pot lua la întrecere cu standardele înalte fixate de farisei. De aceea, Iisus nu a declarat nule faptele bune ale fariseului, postul, milostenia și celelalte, ci l-a condamnat pentru atitudinea lui disprețuitoare faţă de semeni, fiindcă nu Dumnezeu are trebuință de faptele bune ale omului, ci ceilalţi oameni. Cheia care ne deschide ușa spre Dumnezeu este aproapele”.

În ciuda păcatelor sale numeroase, ierarhul a evidențiat motivele pentru care Dumnezeu a primit rugăciunea vameșului, nu pe cea a compatriotului său mai drept: „Rugăciunea vame­șului ne ajută să înţelegem ce anume Îi este plăcut lui Dumnezeu. Spre deosebire de fariseu, vameşul nu se compară cu alţii. Se recunoaşte păcătos înaintea lui Dumnezeu şi Îi cere iertare. El nu începe cu înșiruirea meritelor, ci pornește de la ce îi lipsește. Nu începe prin a-şi etala bogăţia faptelor bune, ci lipsa lor, sărăcia, dar nu sărăcia economică, deoarece vameșii erau înstăriți şi, uneori, prin câștiguri nedrepte, erau mai bogați decât propriii lor conaționali. Este vorba de o sărăcie a vieţii sufletești, pentru că nu se trăiește nicicând bine în stare de păcat. Vameșul se recunoaşte pe sine ca fiind sărac în fapte bune înaintea lui Dumnezeu, iar Domnul îi ascultă rugăciunea alcătuită din doar cinci cuvinte, dar care sunt rostite din inimă: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!»”

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.