Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Dumnezeu ne cheamă pe toți la viaţă veşnică
„Evanghelia de astăzi este într-un fel Evanghelia tainei libertăţii omului, dar şi a libertăţii lui Dumnezeu. Noi avem libertatea de a spune «da» sau «nu» lui Dumnezeu, când El ne cheamă la mântuire sau viaţă veşnică”, a precizat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în cuvântul de învăţătură rostit ieri, 11 decembrie, în Duminica a 28-a după Rusalii, în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei Patriarhale.
Părintele Patriarh Daniel a evidenţiat faptul că pericopa evanghelică din Duminica a 28-a după Rusalii, în care este relatată Pilda celor poftiţi la cină, ne priveşte şi pe noi creştinii, pentru că şi noi suntem adesea înclinaţi să repetăm greşelile căpeteniilor poporului Israel. „Şi noi inventăm uneori scuze că nu mai găsim timp de rugăciune, nu mai găsim timp pentru Spovedanie şi pentru Împărtăşanie, deoarece suntem robiţi de prea multe griji ale zilei de astăzi şi ale zilei de mâine. Atât de mult suntem uneori legaţi de cele materiale şi de programe de activitate suprasolicitante, încât nu mai găsim timpul necesar pregătirii hranei duhovniceşti pentru suflet şi nici timpul necesar pentru a înveşmânta sufletul în haina luminoasă a harului şi a virtuţilor izvorâte din rugăciunea neîncetată a minţii şi a inimii. Pilda Evangheliei de astăzi vorbeşte, aşadar, despre taina sau misterul mântuirii lumii în Iisus Hristos, Care cheamă pe toţi oamenii la mântuire, prin binevestirea Evangheliei Împărăţiei lui Dumnezeu şi prin instituirea Cinei de Taină sau a Euharistiei, ca arvună a prânzului din Împărăţia cerurilor, ca ospăţ care pregăteşte bucuria comuniunii veşnice a oamenilor cu Dumnezeu, după ce ei s-au curăţit de păcate prin Botez şi prin Spovedanie”, a subliniat Preafericirea Sa.
Întâistătătorul Bisericii noastre a explicat că, în perioada aceasta de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, invitaţia Stăpânului la cină are şi înţelesul de chemare la Sfânta Euharistie. „Prima învăţătură duhovnicească practică a acestei Evanghelii pentru perioada Postului Naşterii Domnului este chemarea de a ne curăţi de păcate prin Taina Spovedaniei şi a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului, pentru a primi sănătate şi mântuire, trezvie a sufletului şi sfinţire a simţurilor, pace şi bucurie cerească. Totodată, Evanghelia care cuprinde Pilda celor chemaţi la cină a fost rânduită de Biserică să fie citită în această perioadă de pregătire pentru sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos şi pentru a ne îndemna să fim milostivi şi darnici, precum este Stăpânul Care invită la cină, să ajutăm pe cei săraci, pe cei bolnavi, pe cei călători, pe cei singuri şi pe toţi cei întristaţi”, a arătat Patriarhul României. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat apoi semnificaţiile fiecăreia dintre scuzele invocate de cei invitaţi la cină. „Cel dintâi care refuză invitaţia la cină foloseşte ca scuză grija pentru ogor, adică pentru un nou teren agricol pe care l-a cumpărat recent. În tâlcuirea unor Sfinţi Părinţi ai Bisericii, acest câmp sau ogor din Evanghelie simbolizează toate grijile şi dorinţele egoiste de a stăpâni în lumea aceasta spaţii sau teritorii pământeşti aducătoare de profit material. Ogorul este aici simbolul lăcomiei de averi materiale, de expansiune sau extindere a vieţii omului pe orizontală materială, nu de creştere duhovnicească pe verticală, în relaţia sa cu Dumnezeu - Creatorul lumii (...). Al doilea invitat care refuză chemarea Stăpânului de-a veni la cină spune că şi-a cumpărat cinci perechi de boi pe care trebuie să-i încerce. Potrivit interpretării Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, cele cinci perechi de boi înseamnă cele cinci simţuri ale omului, care în general sunt grupate câte două: doi ochi (văzul), două urechi (auzul); două nări (mirosul); două buze sau limba şi gura (gustul) şi două mâini (pipăitul). Aceste cinci perechi de boi semnifică grija excesivă a oamenilor pentru existenţa biologică a trupului, pentru mâncare, băutură şi jocuri, care produc omului desfătări ale simţurilor (...). Al treilea invitat care se scuză spune că şi-a luat femeie şi de aceea nu poate veni (Luca 14, 20). Deşi căsătoria este o instituţie sfântă şi binecuvântată de Dumnezeu, totuşi, uneori familia poate deveni pentru om un motiv de-a nu răspunde chemării lui Dumnezeu la mântuire, şi anume când acesta nu mai are timp să cultive relaţia sa spirituală cu Dumnezeu. Întrucât nu mai văd familia lor ca fiind, mai înainte de toate, o binecuvântare de la Dumnezeu, mulţi oameni iubesc familia lor în uitare totală de Dumnezeu. Însă dacă familia este văzută ca fiind un dar de la Dumnezeu, atunci această iubire faţă de familie se sfinţeşte prin rugăciune pentru familie”, a evidenţiat Preafericirea Sa.
Părintele Patriarh Daniel a mai precizat că cele trei categorii de oameni care au fost chemaţi la cină sunt foarte diferite între ele. „Cea dintâi categorie de invitaţi reprezintă elita sau conducătorii poporului evreu, care îndrumau spiritual poporul, dar care au refuzat să primească Evanghelia lui Hristos. A doua categorie de invitaţi la cină (numiţi în Evanghelie săraci, neputincioşi, orbi şi şchiopi) reprezintă pe toţi oamenii săraci şi bolnavi care vin la Hristos să asculte cuvântul Evangheliei Sale şi să fie vindecaţi de El. A treia categorie de invitaţi, «cei de la drumuri şi garduri», sunt mulţimi de oameni, vieţuitori şi călători în lume pe căi multiple şi confuze, fără vocaţie precisă, trăitori în afara comuniunii divino-umane adevărate, fără harul mântuitor. Aceştia reprezintă popoarele păgâne care, deşi erau religioase, închinându-se la zei mulţi, totuşi nu-L cunoşteau pe singurul Dumnezeu adevărat, Creatorul şi Mântuitorul lumii. Însă Hristos cheamă la cină, adică la mântuire, şi pe aceste popoare, le cheamă în casa Tatălui Ceresc, care este Biserica, acum arvună, anticameră şi icoană a Împărăţiei lui Dumnezeu”, a spus Întâistătătorul Bisericii noastre.
Preafericirea Sa a concluzionat că din Evanghelia din Duminica a 28-a după Rusalii se desprind patru mari învăţături duhovniceşti: „În primul rând, Dumnezeu cheamă la mântuire şi viaţă veşnică, adică la Cina din Casa Lui pe cei aleşi, consideraţi ca fiind prieteni şi cunoscuţi, adică pe conducătorii spirituali ai poporului ales. În al doilea rând, văzând refuzul acestora, Dumnezeu cheamă la Cina din Casa Sa şi pe toţi oamenii bolnavi şi săraci din pieţe, adică pe toţi cei care doresc să asculte Evanghelia Sa şi să primească vindecare de boli. În al treilea rând, Dumnezeu cheamă la mântuire şi pe toate popoarele păgâne care vor crede în Hristos şi în al patrulea rând, Evanghelia de astăzi ne cheamă să ne spovedim şi să ne împărtăşim mai des cu Sfânta Euharistie, dar şi să fim mai darnici şi milostivi”, a evidenţiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.