„Dumnezeu preferă rugăciunea vameșului păcătos, dar smerit, nu pe a fariseului moral, dar mândru”

Duminica a 33-a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului, marchează începutul perioadei liturgice a Triodului. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale în care a explicat că esența Evangheliei duminicale a vameşului şi a fariseului o reprezintă îndemnul de a uni fapta bună cu smerenia. Preafericirea Sa a subliniat că, în perioada Triodului, este necesară o intensificare a vieții duhovnicești.

Patriarhul României a precizat mai întâi că Duminica Vameșului și a Fariseului marchează începutul perioadei liturgice a Triodului: „Aceasta este prima duminică din cele zece ale perioadei Triodului. Ea cuprinde zece săptămâni, dintre care trei sunt pregătitoare pentru Postul Sfintelor Paști, șase sunt cele ale postului, iar ultima săptămână este cea a Sfintelor Pătimiri, fiind o săptămână mistagogică. Ea nu face parte din Postul Paștilor, ci este săptămâna în care noi pătimim împreună cu Hristos ca să înviem împreună cu El. Cele patru duminici din cele trei săptămâni pregătitoare pentru Postul Sfintelor Paști sunt: Duminica Vame­șului și a Fariseului, a Întoarcerii Fiului risipitor, a Înfricoșătoarei Judecăți și a Izgonirii lui Adam din Rai. Perioada Triodului are în centrul ei cartea numită Triodul, fiindcă slujbele săvârșite în această perioadă sunt compuse din canoane care nu au nouă cântări, ca de obicei, ci trei cântări sau trei ode. Este o perioadă de rugăciune mai intensă, de citire mai multă a Sfintei Scripturi, de pocăință și împărtășire mai deasă, dar și de milostenie arătată celor nevoiași. În perioada Triodului este necesară o intensificare a vieții duhov­nicești. Postul Paștilor este o școală a libertății creștinului ortodox. Cele șase săptămâni ale postului coincideau, în vechime, cu perioada de pregătire a candidaților la botez, când ei erau inițiați în credință și în viața duhovnicească, urmând ca în noaptea Învierii Domnului să primească Taina Sfântului Botez, trecând de la întunericul păcatului la lumina Învierii și iertării lui Hristos. Există catehezele celebre ale Sfântului Chiril al Ierusalimului, pre-baptismale și post-baptismale, în care se explică pe înțelesul candidaților la botez tainele credinței”.

Preafericirea Sa a explicat și particularitățile liturgice ale Postului Sfintelor Paști arătând că, deși este o perioadă de asceză și înfrânare, este permanent orientată spre bucuria Învierii: „Cele patru duminici pregătitoare ne arată care sunt virtuțile principale ce trebuie cultivate în perioada Triodului și mai ales în timpul postului de șase săptămâni, încununat prin Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului. Cele patru mari virtuți sunt rugăciunea smerită, pocăința sinceră, milostenia generoasă și postirea sau înfrânarea. Aceste lucrări de înnoire și de curățire a sufletului sunt bazate pe Sfânta Scriptură și pe experiența sfinților și a Bisericii. Rugăciunea smerită este însoțită și de metanii, care în limba greacă înseamnă «pocăință». Ele sunt practicate de întreaga Biserică, popor și cler. Veșmintele liturgice din zilele de rând ale săptămânii, în perioada Postului Paștilor, sunt de culoare cernită, pentru a ajuta clerul și credincioșii să se preocupe mai mult de interioritatea persoanei, nu de aparențele exterioare”.

Părintele Patriarh Daniel a reliefat învă­ță­tura principală a pasajului evanghelic al acestei duminici, arătând totodată că cei credincioși sunt datori să imite virtuțile ambelor personaje menționate: „Duminica Va­meșului și a Fariseului are în centru rugăciunea smerită. Evanghelia ei vrea să ne spună că Dumnezeu primește numai rugăciunea smerită. Cântările acestei duminici arată foarte clar că Dumnezeu nu primește gândurile trufașe și nu îndepărtează suspinele pocăinței. Cele două personaje pomenite astăzi sunt fariseul care se roagă cu trufie și vameșul care se roagă cu smerenie, amândoi aflându-se la templul din Ierusalim. Prima concluzie pe care ne-o oferă textul evanghelic este aceea că Dumnezeu preferă rugăciunea vameșului păcătos, dar smerit, nu pe a fariseului moral, dar mândru. Cântările Utreniei, însă, realizează o sinteză. Cântarea a cincea spune că trebuie să luăm ceea ce este bun și de la vameș, și de la fariseu, respingând ceea ce este rău în cazul fiecăruia dintre ei. Trebuie să imităm faptele bune ale fariseului, dar nu trufia lui, precum și smerenia vame­șului, dar nu păcatele lui. Evanghelia se încheie cu afirmația că cel care se înalță pe sine va fi smerit de către alții, iar cel care se smerește pe sine va fi înălțat de harul lui Dumnezeu și de aprecierea semenilor”.

„Omul trufaș, plin de sine, nu mai face loc în sufletul său nici harului lui Dumnezeu, nici iubirii față de semeni. Modul în care cele două personaje se roagă arată două stări sufletești deosebite. Atitudinea sufletului se vede și din comportamentul trupului. (...) Rugăciunea egoistă a fariselui, care are în centrul ei numai sinele celui care se roagă, este foarte neplăcută lui Dumnezeu, deoarece nu conține iubire smerită, ci trufașă. Pentru că omul devine autosuficient, harul lui Dumnezeu și atenția arătată celor din jur nu mai au loc în el. În cuvinte foarte simple, Evanghelia ne arată drama omului virtuos, dar mândru, egoist și arogant, care se iubește pe sine și îi disprețuiește pe alții. În cazul vameșului, îi vedem doar smerenia, el fiind interesat numai de propriile sale păcate. Biserica a rânduit ca această primă duminică din perioada Triodului să aibă în centrul ei rugăciunea smerită, care recunoaște că faptele bune ale omului se datorează ajutorului lui Dumnezeu cel Bun și Milostiv. Rugăciunea smerită este și cea mai realistă: omul recu­noaște că a făcut numai o parte din binele de care era capabil. Omul smerit nu e mulțumit de ceea ce a făcut, ci cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a săvârși tot binele care este necesar”, a concluzionat Patriarhul României.