Dumnezeu schimbă exilul în binecuvântare

„Naşterea Domnului Iisus Hristos poartă deja în ea arvuna Crucii şi a Învierii Sale”, a subliniat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură rostit ieri, 27 decembrie 2015, în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei Patriarhale.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a precizat în predica rostită în Duminica după Naşterea Domnului, ultima duminică din acest an, că pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii ne înfăţişează două evenimente din viaţa Domnului Hristos, şi anume: fuga în Egipt a Maicii Domnului împreună cu Dreptul Iosif, purtând cu ei pe Pruncul Iisus, şi împlinirea groaznicei porunci a lui Irod, de a ucide pe toţi copiii „de doi ani şi mai în jos” din Betleem şi împrejurimi, cu scopul de a‑L omorî şi pe Pruncul Iisus. „Pe de o parte, evenimentele pe care le descrie Evanghelia de astăzi se desfăşoară dramatic şi contradictoriu, întrucât bunătatea şi generozitatea păstorilor şi magilor arătate Pruncului Iisus sunt umbrite de răutatea invidiei şi a dorinţei pătimaşe de stăpânire a lui Irod, regele Iudeii. Pe de altă parte, se vede că în planul lui Dumnezeu, Care cunoaşte cum se manifestă natura umană robită de păcat şi ameninţată de moarte, există o lucrare sfântă, care biruieşte răutatea demonilor şi a oamenilor din lume, astfel încât Dumnezeu salvează viaţa oamenilor prigoniţi şi transformă fuga în salvare şi înstrăinarea în binecuvântare”, a spus Patriarhul României.

În continuare, Preafericirea Sa a explicat că prin uciderea pruncilor din Betleem înţelegem că, încă de la începutul vieţii Sale pământeşti, Mântuitorul Iisus Hristos Se îndreaptă spre jertfă, spre Cruce, „adică va trece prin moarte, ca apoi să învieze şi să dăruiască lumii viaţă veşnică, vindecând omenirea de păcat şi moarte. De aceea, Naşterea Domnului Iisus Hristos poartă deja în ea arvuna Crucii şi a Învierii Sale. În mod minunat, vedem cum Dumnezeu schimbă răul în bine. El merge în Egipt, deşi acesta era considerat de evrei ca fiind pământul robiei şi al idolatriei păgâne. Odinioară poporul evreu a fost dus în Egipt ca popor de sclavi sau robi, iar mai târziu, prin Moise, poporul acesta a fost eliberat din robia lui Faraon. Acum însă vedem că Iisus binecuvântează Egiptul prin fuga Sa ca Prunc în această ţară şi apoi revine în pământul lui Israel. Prin aceasta, Evanghelia ne învaţă că nu doar poporul ales este chemat la mântuire, ci şi neamurile păgâne reprezentate prin ţara Egiptului, în care Pruncul Iisus a primit adăpost pentru un timp. Aşadar, Iisus cunoaşte exilul de mic copil. Dar suferinţa exilului a fost transformată în biruinţă a vieţii, o încercare grea pentru El a devenit o binecuvântare pentru alţii. Binecuvântarea dăruită Egiptului care L‑a adăpostit pe Iisus se va vedea câteva secole mai târziu, când în pustiile Egiptului a înflorit viaţa duhovnicească a monahilor care au fugit de lume, pentru a‑şi salva sufletul de păcate şi a dobândi mântuirea sau viaţa veşnică. Faraonii Egiptului păgân exprimau prin piramidele lor înalte şi ascuţite, concentrate spre cer, dorinţa lor de nemurire. Însă monahii creştini ai Egiptului de mai târziu au găsit în adâncul inimii lor învierea şi nemurirea prin unirea lor cu Hristos Cel răstignit şi înviat, izvorul vieţii şi al bucuriei veşnice”. Întâistătătorul Bisericii noastre a vorbit apoi şi despre viaţa și activitatea Sfântului Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan.