Educaţia copiilor în şi prin Biserică

Copiii, de mici, trebuie deprinşi cu munca, cu rugăciunea şi cu cititul cărţilor sfinte, potrivite cu vârsta lor. Până a învăţa să citească, ei trebuie deprinşi cu ascultatul poveştilor, a istorioarelor cu caracter educativ, ca de exemplu cartea cu basmele românilor.

Sfintele cărţi biseri­ceşti istorisesc prici­na pentru care Năs­cătoarea de Dumne­zeu a fost dusă la Templul Le­gii vechi şi dăruită Domnului.

Ana, mama Sfintei Fecioare Ma­ria, care nu avea darul naş­te­rii de prunci, ruga, împreună cu bărbatul ei, Ioachim, pe Stă­pânul firii să le dăruiască lor un prunc, făgăduind că, dacă le va împlini cererea, îndată îl vor dărui şi închina lui Dumnezeu.

Şi aşa a născut Sfânta Ana pe ceea ce s-a făcut pricina mân­tuirii neamului omenesc - pe Preasfânta şi de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioa­ra Maria. Iar când ea a fost de trei ani, au luat-o părinţii ei şi au adus-o la Templu şi au încredinţat-o preoţilor.

Deci, luând-o arhiereul cel de atunci, Zaharia, a dus-o în cele mai dinlăuntru ale Bise­ri­cii, unde, o dată pe an, intra nu­mai singur arhiereul. Şi a­ceas­ta a făcut-o din insuflarea lui Dumnezeu, Cel Ce avea să se nască dintr-însa, spre în­drep­tarea şi mântuirea lumii cea stricătoare prin păcat.

Un mare păcat - omuciderea

„Şi a rămas fecioara acolo, petrecând doisprezece ani de sfântă vieţuire... Şi în acest loc de bună creştere, Sfânta Fecioa­ră necontenit deprindea, sub su­pravegherea fecioarelor mai în vârstă, lucrul de mână, citirea Scripturii şi, îndeosebi, rugă­ciu­nea...“. Aceste rânduri, preluate din cartea Proloagele, în­truchipează una dintre cele mai frumoase pagini despre familie: naşterea, creşterea şi educarea copiilor.

Naşterea de prunci repre­zintă darul lui Dumnezeu pentru care trebuie să mulţumim lui Dumnezeu. Pruncii - copiii - întăresc unitatea vieţii de familie, dragostea între membrii familiei. Copiii aduc mângâiere în familie în vremuri de încer­cări, de necazuri. Naşterea de prunci este o împlinire a rostului familiei, căsătoriei, „dăi­nui­rea neamului omenesc“. Casa în care nu se aude glas de copil, cuvinte precum mama sau tata, este o casă pustie. Întreruperea sarcinii - avortul - este un mare păcat - omuciderea. Familie înseamnă bărbat şi femeie, uniţi prin Taina Cununiei. Aşa-zisa familie formată din bărbat şi bărbat este o blasfemie, după învăţătura noastră creştină, un păcat pe care Dumnezeu l-a pedepsit cu foc şi pucioasă - Sodoma.

Copiii, de mici, trebuie deprinşi cu munca, cu rugăciunea şi cu cititul cărţilor sfinte, potrivite cu vârsta lor. Până a învăţa să citească, ei trebuie deprinşi cu ascultatul poveşti­lor, a istorioarelor cu caracter educativ, ca de exemplu cartea cu basmele românilor.

Deci, copiii trebuie deprinşi de mici să împletească munca, lucrul cu mâinile, cu rugă­ciunea. Dobândirea cunoştinţe­lor celor mai adânci se face prin mijlocirea cărţii. Înlocuirea căr­ţii în viaţa şcolarului cu me­tode moderne este pusă sub sem­nul întrebării. O experi­en­ţă milenară obţinută prin mij­lo­cirea cărţii tipărite este folo­sită în procesul de educaţie şi instrucţie, dobândirea cunoş­tin­ţelor are pecetea permanenţei.

O datorie sfântă

Astăzi trebuie să ne îngrijoreze faptul că o mână de oameni vrea întemeierea unei societăţi omeneşti fără Dumne­zeu. Ca urmare, avem datoria să ne rugăm cu toată tăria su­fle­tului, cerând ajutorul lui Dum­nezeu, rugându-L să îm­blân­zească pornirile rele şi să lumineze minţile celor care în­torc spatele la Dumnezeu, de care nimeni nu se poate ascun­de, după cum spune Psalmistul David (Psalmul 138, 6-10).

Atât părinţii copiilor şcolari, cât şi profesorii de religie au o datorie sfântă: aceea de a a­duce pe copii cât mai des la sfânta biserică în zilele de duminică şi în marile sărbători.

Tinerii liceeni să ia aminte la cuvintele Psalmistului din Psalmul 72, în care ni se arată că nedumeririle, frământările sufletului se limpezesc pe de­plin atunci când intrăm şi ză­bo­vim, chiar şi câteva minute, „în locaşul cel sfânt al lui Dum­nezeu“.