Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Educaţie şi cultură: Cursuri obligatorii de prim ajutor în şcoli
Un proiect de lege prevede obligativitatea introducerii în sistemul educaţional a cursurilor de prim ajutor, acelaşi proiect adoptat de senatori reglementând şi organizarea cabinetelor medicale în unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar.
O propunere legislativă privind medicina şcolară a trecut luni de Senat, printre cele mai importante aspecte ale proiectului fiind cele care reglementează organizarea de cabinete medicale şi stomatologice în unităţi de învăţământ public sau privat. "Medicii de medicină şcolară şi medicii de medicină dentară din unităţile de învăţământ sunt furnizorii de servicii medicale profilactice şi curative de urgenţă pentru preşcolari, elevi sau studenţi, după caz. Asistenţa medicală a preşcolarilor din grădiniţele cu program prelungit şi săptămânal se asigură în timpul programului acestor unităţi prin arondarea la cabinetele medicale din unităţile şcolare cele mai apropiate, în cazul în care acestea nu există în grădiniţă, iar în afara programului se asigură de către medicii de familie pe listele cărora sunt înscrişi copiii", se arată în raportul adoptat de senatori. Cabinetele de medicină şcolară vor funcţiona pe toată perioada activităţii şcolare în unităţile de învăţământ public sau privat, acestea urmând să se afle în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale şi coordonate din punct de vedere profesional de către Direcţiile Judeţene de Sănătate Publică. Proiectul prevede, printre altele, obligativitatea cursurilor de prim ajutor în sistemul educaţional, iniţiatorii invocând ca argument creşterea alarmantă a accidentelor în şcoli şi a celor de circulaţie. Activitatea desfăşurată în cadrul cabinetelor de medicină şcolară va fi finanţată prin transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, aşa cum se menţionează în proiect. Legea va merge la Camera Deputaţilor, care reprezintă forul decizional în acest caz.