În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Elevii mehedinţeni, olimpici la religie
În fiecare an, peste 300 de elevi mehedinţeni din învăţământul gimnazial şi liceal aleg să participe la Olimpiada Naţională de Religie. Motivul este pe cât de simplu, pe atât de satisfăcător. După cum ei înşişi mărturisesc, ora de religie se deosebeşte de celelalte discipline teoretice sau practice propuse de programa şcolară prin faptul că oferă hrană atât gândirii, cât şi simţirii lor şi îi introduce într-o lume a filantropiei, a conştiinţei morale şi a apropierii de Dumnezeu.
Această apropiere a sufletului tânăr de Creatorul lumii, pe Care învaţă să Îl descopere în lucrările Sale, naşte o sete şi mai mare după revelaţie, stâmpărată în studiu şi rugăciune, în cunoaşterea voii lui Dumnezeu şi împlinirea ei. Oricare ar fi motivaţiile acestor tineri care îşi jertfesc timpul liber pentru a asimila cunoştinţe religioase şi a le etala în cadrul unui concurs dedicat materiei lor preferate, cert este că se întorc adesea în mijlocul comunităţilor din care fac parte, încununaţi cu lauri şi răsplătiţi pentru priceperea şi dragostea lor rodnică. Iar atunci când aceste suflete înzestrate provin din medii deosebite, cum ar fi centrele de plasament, strădaniile lor sunt şi mai apreciate, şi mai vrednice de lăudat. De exemplu, în 2012, doi copii aflaţi în grija Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi obţineau la olimpiada de religie pentru copiii din centrele de plasament premiul I la clasa a IV-a şi premiul I la clasa a V-a. Competiţia şcolară religioasă constituie pentru aceşti copii un prilej de a se afirma şi a-şi depăşi, prin credinţă şi educaţie, condiţia lor „nefericită“, întărindu-le sentimentul că pentru Biserica lui Hristos ei sunt importanţi şi valoroşi.
Implicarea şi deschiderea tinerilor vizavi de disciplina religie sunt constatate, apreciate şi valorificate cu un tact pedagogic aparte de dascălii şcolilor mehedinţene. Aceştia mărturisesc că la olimpiade temele sunt concepute în aşa fel încât participanţii să aibă libertatea de a emite judecăţi personale asupra unui subiect dat, opinii valoroase din care au de învăţat chiar şi cei din spatele catedrei. Un număr impresionant de elevi participă şi la alte concursuri locale cu tematică religioasă, lărgindu-şi orizontul cognitiv, imaginativ şi creativ. Amintim competiţia judeţeană „Ucenicii credinţei“, concursul de fotografie sacră „Vârstele luminii“ sau festivalul oratoric „Sfântul Ioan Gură de Aur“.
De fiecare dată, elevii care se remarcă la concursurile şcolare religioase sunt premiaţi de către Episcopia Severinului şi Strehaiei. Promotor al culturii şi educaţiei creştine pe meleaguri mehedinţene, chiriarhul locului, Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim, le acordă elevilor şi profesorilor îndrumători, în semn de preţuire, diplome, icoane, cărţi şi CD-uri cu conţinut religios. (Cătălin Cernătescu)