Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Emoţii pentru studenţii teologi timişeni
La Centrul Eparhial din Timişoara a avut loc luni, 3 octombrie, începând cu ora 12:00, deschiderea festivă a noului an universitar de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.
Festivitatea a debutat cu oficierea slujbei de Te Deum, în biserica cu hramul "Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş", din incinta Reşedinţei mitropolitane, iar apoi a continuat în sala de festivităţi a Centrului Eparhial. La eveniment au participat Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, prof. univ. dr. Otilia Hedeşan, decanul Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie, preoţi profesori de la Catedra de teologie, precum şi numeroşi studenţi. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a transmis tuturor celor prezenţi binecuvântarea şi mesajul Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, adresând totodată şi un bogat cuvânt de învăţătură referitor la importanţa şi responsabilitatea studenţilor teologi a de a fi membri activi ai Bisericii şi modele de urmat pentru credincioşi. Ierarhul a subliniat faptul că "Biserica lui Hristos este formată nu doar din clerici, ci şi din credincioşi, astfel, în dialogul dintre societate şi Biserică, studenţii la Teologie şi credincioşii să aibă conştiinţa şi responsabilitatea că reprezintă Biserica". În continuare, studenţii din anul I au fost familiarizaţi cu profesorii şi îndrumătorii de an, precum şi cu locaţiile unde se vor desfăşura cursurile, respectiv sediul Universităţii de Vest din Timişoara, din Bulevardul Vasile Pârvan nr. 4 şi complexul din Calea Bogdăneştilor, nr. 32 A. Pr. conf. dr. Nicolae Morar, şeful Catedrei de teologie, a adresat un cuvânt de bun-venit tinerilor teologi, precizând totodată importanţa aplicării practice a cunoştinţelor dobândite de-a lungul anilor de studiu. "Studenţii de la specializările Teologie Pastorală şi Teologie Didactică trebuie să se afle într-o competiţie cu ei înşişi, într-o mişcare devenitoare continuă. Studentul teolog nu socoteşte doar numărul de cărţi pe care le-a citit, ci şi învăţăturile pe care le-a cules de acolo şi întotdeauna proiectează informaţia pe care a cules-o în realitatea cotidiană. El trebuie să vadă în ce măsură ceea ce a învăţat se regăseşte în conduita lui, precum şi în relaţiile sale cu cei de lângă el", a precizat pr. conf. dr. Nicolae Morar. Catedra de teologie ortodoxă a luat fiinţă în temeiul Convenţiei nr. 2669 din 25 martie 1993, încheiată între Arhiepiscopia Timişoarei şi rectoratul Universităţii de Vest din Timişoara. Programele de studii teologice au demarat în anul universitar 1993-1994 cu specializările Teologie Pastorală şi Teologie-Litere. În prezent, facultatea oferă studii de Teologie Pastorală şi Teologie Didactică, pregătind preoţi şi cadre didactice.