Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Eparhia Hușilor și-a sărbătorit ocrotitoarea
Sfânta Muceniță Chiriachi, ocrotitoarea Episcopiei Hușilor, a fost sărbătorită în mod deosebit în această eparhie, atât luni, cât și marți, în ziua de prăznuire a sfintei fiind săvârșite mai multe slujbe. Luni a fost seară de Priveghere, iar marți a fost Sfântă Liturghie arhierească, săvârșită de un sobor de arhierei.
Sărbătoarea Sfintei Mari Muceniţe Chiriachi a început, la Catedrala Episcopală din Huşi, din după-amiaza zilei de luni, 6 iulie, cu slujbele Vecerniei Mari și Litiei, săvârșite de Preasfințitul Părinte Ignatie, chiriarhul locului, a transmis părintele Cosmin Gubernat, consilier cultural și comunicații media eparhial. Din sobor au făcut parte părinții consilieri eparhiali, părinții protopopi, precum și numeroși preoți din eparhie. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huşi.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Ignatie a făcut referire la statornicia în credinţă a sfinţilor şi la modul cum viaţa lor s-a identificat cu viaţa Domnului Hristos.
Sobor de arhierei în ziua hramului
Marţi, 7 iulie, în ziua de prăznuire a Sfintei Mari Muceniţe Chiriachi, credincioșii care au venit la Catedrala Episcopală au participat la Sfânta Liturghie săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, și Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huşi.
După citirea Sfintei Evanghelii, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a vorbit despre modul în care trebuie să ne trăim credinţa: „Credinţa este prioritară în înţelegerea lui Dumnezeu. El ni Se descoperă din aproape în aproape.
Credinţa omului secolului XXI este una rentabilă: dacă este rentabil, atunci Dumnezeu există. Dumnezeu nu face minuni la comandă. Cu Dumnezeu ne întâlnim, mai întâi, în rugăciune. Ea este actul care ne apropie de celălalt. Eliberează mintea. Ne întâlnim cu Dumnezeu în citirea Scripturii. Evanghelia este nouă şi înnoitoare, până la sfârşitul veacurilor. Îl descoperim pe Dumnezeu în tot ceea ce ne înconjoară. În toate găsim prezenţa lui Dumnezeu”.
Mamele sfinte nasc copii sfinţi
În timpul împărtăşirii preoţilor, Preasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la familie, ca fiind locul în care se învaţă credinţa: „Trăim într-o lume tare dezordonată, despre care am impresia că se îndreaptă spre păgânism. Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu şi casnicii Lui. Când se nasc sfinţii şi cine îi aşază în prietenie cu Dumnezeu? Răspunsul îl găsim în viaţa Sfintei Chiriachi. S-a născut în jurul anilor 282-287, din părinţi credincioşi, Dorotei şi Evsevia. A fost crescută în frică de Dumnezeu şi în credinţă multă. Mamele sfinte nasc copii sfinţi. Astăzi, familia creştină este lovită şi încurajată să nu mai nască copii. Părinţii Sfintei Chiriachi, trăind în împărăţia păgânilor, au fost siliţi să aducă jertfe idolilor. Împăraţii îşi făcuseră statui şi fiecare om trebuia să ducă jertfă de tămâie. Părinţii Sfintei nu au vrut să aducă o astfel de jertfă şi au fost omorâţi. Atunci a fost prinsă şi Sfânta Chiriachi pentru că îşi cultiva virtuţile cele bune. Nu a vrut să trăiască umilită, ci a vrut să fie mireasa lui Hristos. A răbdat bătăi, chinuri. Ea a crezut, cu toată fiinţa ei, în învăţătura Mântuitorului, pentru că a câştigat-o din poala mamei ei. Creştinismul se învaţă încă din braţele mamei”.
Prima slujbă integrală a Sfintei Chiriachi
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Ignatie i-a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim pentru implicarea sa în alcătuirea slujbei extinse a Sfintei Mari Muceniţe Chiriachi:
„Îi datorez recunoştinţă pentru că, în momentul în care ne-am propus să avem o variantă extinsă a slujbei Sfintei Chiriachi şi am tradus-o din limba greacă, fineţea şi rafinamentul textului liturgic au fost date de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.
Înaltpreasfinţia Sa dă textelor liturgice supleţe şi savoare, pentru a putea fi mai uşor înţelese. Îi datorăm această slujbă. La hramul din acest an a fost prima dată când s-a cântat slujba integrală, extinsă, a Sfintei Chiriachi”.
Ierarhul Huşilor i-a îndemnat pe cei prezenţi să înveţe statornicia în credinţă din pilda vieţii Sfintei Chiriachi:
„Din viaţa Sfintei Mari Muceniţe Chiriachi învăţăm să fim statornici în credinţă, mai ales în aceste vremuri de ostilitate şi de opoziţie faţă de tradiţie, faţă de învăţătura Bisericii.
Sfânta Chiriachi, avându-L pe Hristos în inima sa, a rămas neclintită în credinţă. Nimic nu a putut să i-L smulgă din suflet şi să o facă să capituleze, să o ţină departe de Cel pe Care Îl iubea foarte mult, de Hristos.
Dacă Hristos va deveni realitatea interioară a inimilor noastre, vom putea, asemeni Sfintei Chiriachi, să rămânem statornici în credinţă.
Statornicia în credinţă este direct proporţională cu dragostea noastră faţă de Hristos”.
De asemenea, Părintele Episcop Ignatie i-a mulţumit Preasfinţitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, pentru că menţine vie flacăra credinţei şi a românismului într-o zonă în care românii sunt minoritari şi pentru că a răspuns invitaţiei de a sluji la hramul Episcopiei Huşilor.
A mulţumit, totodată, domnului Dumitru Buzatu, preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, pentru prezenţă şi pentru sprijinul acordat proiectelor culturale şi social-filantropice derulate de Episcopia Huşilor.
În semn de preţuire, Preasfinţia Sa a oferit Diploma de vrednicie „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi Crucea Episcopiei pentru mireni domnului Gheorghe Grădinaru, pentru tot sprijinul pe care îl dă constant şi pentru implicarea în proiectele sociale ale Episcopiei Huşilor.
Ziua de 7 iulie are o semnificaţie aparte şi pentru Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie, fiind ziua sa de naştere. De aceea, în semn de preţuire faţă de Preasfinţia Sa, ierarhii prezenţi, alături de preoţi şi credincioşi, i-au transmis urările şi felicitările lor. Sfânta Chiriachi este ocrotitoarea Episcopiei Huşilor încă din anul 1787, când Episcopul de atunci al Huşilor, Iacov Stamati, a adus, din Sfântul Munte Athos, moaştele Sfintei.