Eparhia Romanului și Bacăului și-a sărbătorit ocrotitorul

Credincioșii din Eparhia Romanului și Bacăului și-au sărbătorit miercuri, 10 ianuarie, ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Antipa, originar din satul băcăuan Calapodești. Sărbătoarea dedicată sfântului, care este ocrotitor și al paraclisului din incinta Centrului eparhial de la Roman, a debutat marți seara când, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, a fost săvârșită slujba Privegherii sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în prezența credincioșilor și pelerinilor veniți pentru a fi în împreună rugăciune.

Miercuri, 10 ianuarie, de la primele ore ale dimineții, soborul de ieromonahi și stareți ai mănăstirilor din eparhie, sub protia Înaltprea­sfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au săvârșit slujba Ceasurilor, a Acatistului sfântului, apoi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, informează Biroul de presă al eparhiei. La slujbă au participat și starețele mănăstirilor din Eparhia Romanului și Bacăului, credincioși romașcani, dar și elevi de la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec” din Roman.

În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pasajului evanghelic, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre viața și activitatea sfântului, originar din zona Bacăului, primul dintre sfinții români cinstiți la început de an calendaristic, evidențiind calitățile care îl individualizează între sfinții Ortodoxiei românești: „Biserica a rânduit să serbăm astăzi un corifeu al vieții isihaste, pe Sfântul Antipa de la Calapodești, a cărui origine este în părțile de sud ale Bacăului, în satul nesemnalat până la canonizarea sfântului, Calapo­dești, comuna Dealu Morii. Acest sfânt este venerat atât în părțile Rusiei, ale Balcanilor, cât și în Muntele Athos, iar ulterior a fost recunoscut ca sfânt și de Biserica noastră, în anul 1992. Creștinii îl prăznuiesc în 10 ianuarie pe acest sfânt, singurul călugăr român athonit care a fost trecut în rândul sfinților printr-o canonizare neașteptată, imediat după trecerea sa la cele veșnice. Sfântul Antipa a fost un mare ascet, un făcător de minuni, un înainte văzător cu duhul. Avea o legătură specială cu creația lui Dumnezeu, așa cum vedem și în viața altor sfinți, nu se temea de rigorile vremurilor sau ale timpurilor pentru că era statornic în credință, iar lumina care se aprinsese de la Duhul Sfânt în sufletul său a rămas nestinsă, indiferent de vânturile, furtunile sau vitregiile vremii care s-au abătut asupra lui, pentru că ea a fost întreținută cu flacăra rugăciunilor. Datele sale biografice sunt de fapt traseul unui sfânt care rămâne în permanentă mișcare duhovnicească, fiind un pelerin spre veșnicie”.

În cuvântul său, ierarhul a amintit despre starea duhovnicească a credincioșilor din secolul al XIX-lea, care sub influența trăirii monahale au practicat rugăciunea curată și și-au asumat chemarea sfântă de a urma lui Hristos. Pentru creștinul de astăzi, pustiul are un înțeles lăuntric, iar nevoința de altădată deprinsă de monahi în locurile aspre aflate dincolo de așezările umane este experiată în contemporaneitate în mijlocul metropolelor:

„În acest secol al XIX-lea avem nu doar călugări, ci și credincioși care au descoperit frumu­sețea rugăciunii isihaste. După perioada paisianismului, mănăstirile noastre erau pregătite să nască sfinți rugători la o viață autentică în Hristos Domnul. Așa se explică faptul că Sfântul Antipa când a auzit în biserică chemarea lui Hristos a crezut că aceasta este adresată lui și astfel el și-a luat crucea și a urmat lui Hristos așa cum au făcut toți călugării. Așa și noi am luat crucea lui Hristos și nu ne-a părut rău niciodată și am simțit transfigurarea vieții. Având întotdeauna conștiința prezenței lui Dumnezeu în viața ta și în faptele tale, atunci nu te temi de ceea ce vine de la lume sau de la diavol ca ispite, pentru că a duce viață de monah înseamnă a duce viață de martir. Cu posibilitățile actuale nu mai este loc pe pământ care să nu fie explorat. Acum pust­nicia sau deșertul s-a instalat în mijlocul lumii, în marile metropole. Avem oameni care trăiesc o viață isihastă pentru faptul că pustia sufletească s-a mutat în mijlocul comu­nității și avem oameni care trăiesc în orașe, singuri, cu singurul Dumnezeu. Cei care nu-L au pe Dumnezeu resimt o viață grea care li se pare că este lugubră și plină de himere. De aceea și trăirea unui mirean care adoptă ca normativ de viață învățătura cea dreaptă a Bisericii poate fi o viață sfântă”.

Totodată, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre cinstirea sfântului în Eparhia Romanului și Bacăului și despre amintirea sa păstrată de locuitorii de astăzi ai satului Calapodești și de monahii care se nevoiesc în mănăstirea care îi poartă numele. 

În finalul cuvântului său, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim i-a îndemnat pe cei prezenți să urmeze viața sfinților și să transfigureze timpul vieții lor într-un timp al mântuirii.

La finalul Sfintei Liturghii, după citirea gramatei chiriarhale de către preacuviosul părinte Nectarie Iftimie, mare eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale, monahiei Siluana Matei, stareța Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului”-Caraclău, comuna Bârsănești, i-a fost oferită de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim distincția onorifică de stavroforă pentru „înțelepciunea, râvna, neobosita lucrare, statornicia și smerita ascultare pe care le-a manifestat întru slujirea Mântuitorului Hristos și a aproapelui”.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Diaconia”.