Episcopii tomitani - personalităţi importante ale primelor sinoade ecumenice

În sesiunea a patra a Congresului internaţional de teologie „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - promotori ai libertăţii religioase şi susţinători ai Bisericii”, care a avut loc miercuri, 22 mai, în Sala Conventus a Palatului patriarhal au fost susţinute două conferinţe. Ele au fost prezentate de pr. lect. dr. Ionuţ Holubeanu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa, cu tema „Dependenţa canonică a Tomisului în secolul al IV-lea”, şi prof. asociat Sergey Torbatov de la Institutul Naţional de Arheologie şi Muzeografie - Academia Bulgară de Ştiinţe, cu subiectul „Împăratul Constantin I şi decăderea păgânismului în Dioceza Thracia: evidenţe arheologice”. Moderatorul şedinţei a fost părintele prof. Viorel Ioniţă.

Prima temă, puţin dezbătută în studiile de specialitate ale istoriografiei româneşti, ne pune înainte statutul Eparhiei Tomisului, care până la sfârşitul secolului al IV-lea a avut rangul de simplă episcopie, iar de la începutul secolului al V-lea ea a urcat la treapta de arhiepiscopie autocefală, pentru ca un secol mai târziu să devină mitropolie cu 14 episcopii sufragane. Problema pe care o ridică această episcopie se referă la faptul că până la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol (381) nimeni nu s-a pronunţat asupra dependenţei canonice a Episcopiei Tomisului, un simplu scaun episcopal pe atunci. Întrebarea care se pune în cazul Tomisului, care era capitala, metropola provinciei Schitya Minor, este cum se aplica sistemul de organizare mitropolitan stabilit încă de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325).

A doua conferinţă susţinută de profesorul Torbatov s-a referit la rezistenţa tradiţiilor păgâne din Tracia şi înlocuirea acestora cu cea creştină, care a început întâi în spaţiul urban şi apoi în cel rural. Creştinismul s-a răspândit în estul Balcanilor rapid, acest lucru fiind dovedit de istoriografia bulgară prin argumente arheologice. Analiza şi compararea a trei categorii de situri: sanctuarele păgâne, clădirile din creştinismul primar şi cimitirele creştine, reinterpretate cronologic, au făcut să se mute mult termenul la care ridicarea monumentelor şi producţia sculpturilor votive păgâne au încetat.

Turnura constantiniană - schimbare fundamentală a Imperiului Roman

În a doua zi a congresului, Sala Sanctus Stephanus Magnus a Palatului patriarhal a găzduit dezbateri pe trei teme susţinute de Virgil Lungu de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, care a vorbit în limba italiană despre „Creştinismul în Scythia Minor înainte de Constantin cel Mare (sec al III-lea) în lumina descoperirilor arheologice”, urmat de pr. prof. Vasile Leb de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, cu subiectul „Sursele contemporane sau mai târzii despre personalitatea şi opera religioasă, politică şi edilitară a împăratului Constantin cel Mare”.

Ultimul conferenţiar a fost drd. Ştefan Vasiliţă de la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti, cu tema „Simboluri creştine pe monedele lui Constantin cel Mare”. Moderatorul conferinţelor a fost profesorul Tudor Teoteoi de la Facultatea de Istorie din Bucureşti.

Părintele prof. Leb a arătat în materialul său că prin domnia lui Constantin cel Mare istoria Imperiului Roman a cunoscut o schimbare fundamentală. Ea a deschis o epocă nouă, inaugurată în mod oficial prin Edictul de la Milan din 313, care a asumat Evanghelia Mântuitorului Hristos ca fundament al societăţii umane, relaţia Biserică-Stat devenind de atunci înainte cu totul alta. Profesorul de la Cluj a pornit în alocuţiunea sa de la izvoarele istoricilor care au evaluat diferit lucrarea inovatoare a lui Constantin, profund diferită de a împăraţilor dinainte de el. Unii au văzut în el un revoluţionar perturbator, care a stricat vechile tradiţiile seculare moştenite, acuzându-l că a aşezat barbari în ranguri înalte, dându-le onoruri şi podoabe consulare. Alţii, dimpotrivă, au apreciat direcţia pe care Constantin a imprimat-o Imperiului Roman, fapt pe care posteritatea îl va dovedi fără tăgadă.

Ştefan Vasiliţă a vorbit despre prezenţa monedelor în timpul lui Constantin cel Mare ca argumente imbatabile în dovedirea adevărului istoric. Odată cu 313 tipul monetar contantinian, până atunci cu motive păgâne care sugerau bunăstarea imperiului, se schimbă, însemnele creştine apărând imediat după bătălia de la Pons Milvius. Constantin apare cu hrismonul împodobind coiful său, socotit ca primă încercare de popularizare a noii credinţe în imperiu.