În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Episcopul Iosif Traian Badescu, comemorat la Eșelnița, Mehedinți
Pentru Eparhia Caransebeșului, 2020 este anul comemorativ al Episcopului Iosif Traian Badescu, la împlinirea a 100 de ani de la înscăunarea sa ca Episcop al Caransebeșului. Sâmbătă, 11 iulie, la 87 de ani de când a trecut la Domnul, primul episcop bănățean al Eparhiei Caransebeșului de la reînființarea ei în anul 1865 a fost pomenit la cimitirul vechi din localitatea Eșelnița, județul Mehedinți. Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, alături de un sobor de preoți și diaconi, au oficiat slujba de parastas pentru Episcopul Iosif Traian Badescu, fiind prezente autorități locale, urmași ai vrednicului de pomenire ierarh și credincioși din Eșelnița, dar și din alte zone ale Banatului.
Întrucât prin grija Episcopiei Caransebeșului mormântul a fost restaurat, după slujba Parastasului au fost sfințite și crucea și placa comemorativă ce a fost așezată pe mormânt. După momentul de rugăciune, cei doi ierarhi, dar și părintele arhimandrit Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului, și un reprezentant al urmașilor Episcopului Iosif au elogiat viața și activitatea unuia dintre cei mai smeriți ierarhi, care a dorit să-și doarmă somnul de veci într-un cimitir modest, lângă părinții săi.






.jpg)
