Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi‑a cinstit astăzi, 10 august, sfântul ocrotitor. La slujba de Te Deum săvârşită în această zi s‑au înălţat
Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, omagiat într-un nou volum
Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului a lansat de curând un nou volum omagial de studii, în colecţia „Memoria Ecclesiae”, intitulat „Activitatea cultural-duhovnicească şi social-misionară a episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului”. Lucrarea, publicată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Varsanufie, care a semnat și cuvântul introductiv, reunește comunicările simpozionului organizat anul trecut de Arhiepiscopia Râmnicului și Secretariatul de Stat pentru Culte.
În debutul volumului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie menționează: „Episcopul Vartolomeu Stănescu al Râmnicului, prin activitatea sa excepțională atât în domeniul cultural, cât și social-filantropic și misionar, nu poate să nu fie situat în această mare pleiadă a marilor ierarhi ai Eparhiei Olteniei de sub Munte, care au contribuit pe deplin la dezvoltarea culturii naţionale și implicit la întărirea conștiinței de neam a românilor. Astfel, aşezarea pe scaunul episcopal, ca locotenent în 1920, apoi ca eparhiot în 1921, a episcopului Vartolomeu Stănescu Băcăuanul a fost providențială pentru Eparhia Râmnicului”.



.jpg)
