Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Eroii Revoluției din decembrie 1989, comemorați la Timișoara
În urmă cu 32 de ani, Timișoara dădea semnalul revoluției anticomuniste, prin sacrificiul locuitorilor care au ieșit în stradă pentru libertate, credință și democrație. În ziua de 17 decembrie, străzile Timişoarei au fost însângerate de sacrificiul a peste 100 de timișoreni, care au crezut în purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de poporul român și au strigat atunci cu toată puterea „Există Dumnezeu!” și „Cu noi este Dumnezeu!”
Manifestările comemorative dedicate evenimentelor din decembrie 1989 au început joi, 16 decembrie, în Sala „Capitol” a Filarmonicii Banatul din Timișoara, cu o ședință festivă, organizată de Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în debutul căreia s‑a rostit rugăciunea „Tatăl nostru”. Apoi, la miezul nopții, în Biserica Martirilor din Timișoara, un sobor de preoți a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Sfânta Liturghie. La Altarul acestei biserici, care adăpostește o urnă cu o parte din cenușa eroilor martiri arși la crematoriul din București, au fost pomeniți toți eroii‑martiri ai revoluției, precum și familiile acestora.
Vineri, 17 decembrie, la Catedrala Mitropolitană din capitala Banatului a fost oficiată slujba Parastasului pentru toți cei care, în urmă cu 32 de ani, au luptat la Revoluția din 1989 pentru demnitatea și libertatea poporului român. La final, părintele Ionel Popescu, vicar eparhial, a rostit o alocuțiune în cadrul căreia a evidențiat jertfa eroilor adusă pe „altarul libertății”, dragostea lor de țară, dar și credința lor nezdruncinată în pronia lui Dumnezeu.
La slujbă au participat reprezentanți ai oficialităților locale și județene, numeroși revoluționari, membri ai familiilor celor ucişi în revoluţie, asociații și fundații, care prin activitatea lor permanentizează memoria celor care și‑au dat viața în decembrie 1989.
După slujba de pomenire, la Monumentul Crucificării din fața Catedralei Mitropolitane, au fost depuse coroane. Totodată, la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei și Cimitirul Săracilor din Calea Lipovei, reprezentanţi ai municipalităţii, ai asociaţiilor şi fundaţiilor de revoluţionari au depus coroane şi au păstrat momente de reculegere în memoria celor căzuţi în Revoluţia din 1989.
Conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 112/14.12.1993, la Timișoara, oraș‑martir, data de 17 decembrie este zi de doliu, întrucât în această zi au fost răpuși de gloanțele trupelor de represiune ceaușiste primii eroi ai revoluției. În această zi, toate instituţiile şi autorităţile publice de pe raza municipiului Timişoara au arborat drapelul de stat al României în bernă.