În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Evenimente bisericești în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Finalul lunii aprilie a fost plin de bucurie duhovnicească, dar și de aleasă cinstire în Arhiepiscopia Dunării de Jos. În ultimele zile ale lunii lui Prier, veteranii de război au fost cinstiți după cuviință pentru sacrificiul de care au dat dovadă în apărarea țării. În Duminica Mironosițelor, parohia gălățeană care le are ocrotitoare și-a sărbătorit hramul printr-un bogat program liturgic și filantropic. La aceste evenimente bisericești a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Penultima zi a lunii aprilie este dedicată în țara noastră veteranilor de război. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian s-a aflat în municipiul Tecuci la manifestarea solemnă dedicată celor care au participat în războaiele de apărare a țării, organizată de Arhiepiscopia Dunării de Jos în Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din proximitatea sediului Protoieriei Tecuci, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareș Bucur.
Ierarhul a săvârșit aici o slujbă de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra celor ce au supraviețuit războaielor și au ajuns la vârste venerabile, precum și slujba Parastasului pentru ctitorii sfântului lăcaș și pentru eroii neamului.
În semn de aleasă prețuire și cinstire pentru credința și devotamentul manifestate în slujba Bisericii și a țării, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a oferit veteranilor de război Gheorghe Arhip și Constantin Popa, care au împlinit 100 de ani, distincția eparhială „Vrednicia andreiană”. În cuvântul adresat la final, chiriarhul dunărean a vorbit despre modul în care acești bravi luptători români au știut și au reușit, pe parcursul celor 100 de ani de viață, să-și slujească patria și să-și ducă traiul cumpătat prin muncă, sacrificii și credință în Dumnezeu.
În Duminica a 3-a după Paști, închinată Sfintelor Femei Mironosițe, Parohia „Sfântul Mucenic Antim” din municipiul Galați și-a serbat al doilea hram. Sărbătoarea comunității a fost marcată printr-un bogat program liturgic și filantropic, care a debutat în ajun prin săvârșirea Vecerniei unită cu Litia. Sfânta Liturghie din Duminica Mironosițelor a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, cu participarea multor tineri și elevi de la cele patru școli din cuprinsul parohiei, precum și a numeroși credincioși.
În cuvântul de învățătură, chiriarhul a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală, iar după lecturarea mesajului Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, intitulat „Sfintele Femei Mironosițe - modele pentru femeile creștine”, i-a îndemnat pe cei prezenți să primească și să aplice în viața lor, cu dragoste și cu bucurie creștină, acest mesaj părintesc de recunoștință pentru toate femeile creștine din viața Bisericii și a neamului românesc.
La final, parohia a pregătit o agapă pentru toți credincioșii care au participat la sărbătoarea comunității gălățene.
În a doua parte a zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârșit în Catedrala Arhiepiscopală slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop Antim, trecut la cele veșnice în anul 1994, la data de 1 mai, chiar în ziua de Înviere, rostind la final un cuvânt de elogiere a personalității și slujirii fostului arhipăstor al Dunării de Jos. Înaltpreasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei prezenți și le-a oferit cozonac și ouă roșii.