În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Evenimente dedicate Zilei Jandarmeriei în Capitală
La sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române din Capitală au avut loc miercuri, 3 aprilie 2019, mai multe evenimente dedicate împlinirii a 169 de ani de la înființare. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat slujba de sfințire a locului unde va fi ridicată clopotnița Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Jandarmeriei Române. La eveniment au fost prezenți Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, reprezentanți ai Jandarmeriei Române și ai instituțiilor colaboratoare.
Evenimentele au debutat cu ședința omagială care a marcat împlinirea celor 169 de ani de existență a instituției la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, în cadrul căreia au fost ținute discursuri de către reprezentanți ai Senatului, Camerei Deputaților, Ministerului Afacerilor Interne, Jandarmeriei Române și Bisericii Ortodoxe Române. În această ședință, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a transmis un cuvânt de felicitare și binecuvântare conducerii instituției din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. „Fiind aici, în prezența multor ofițeri, aș vrea să vă prezint chipul unor ofițeri descriși în paginile Sfintei Evanghelii. Voi începe cu cel care locuia la Capernaum, în Galileea, în vremea în care Mântuitorul predica Evanghelia. Auzind că Domnul se apropie de cetatea unde locuia, a cerut ajutorul Mântuitorului pentru a-i vindeca slujitorul bolnav. Când Iisus Hristos a dorit să meargă la casa acestuia, ofițerul a avut cuvinte de smerenie, spunând că nu este vrednic să-L primească sub acoperământul casei lui, dar îi cerea ca prin cuvânt să-l vindece. Atunci, Mântuitorul a afirmat un lucru pe care nu l-a spus nici ucenicilor Lui. A spus despre un ofițer păgân, slujitor al armatei romane, că nu a văzut nici în Israel atâta credință. De asemenea, sfârșitul Evangheliei după Sfântul Marcu ne vorbește despre un alt ofițer numit sutaș, pentru că avea în subordine 100 de soldați. Acesta, atunci când a văzut minunile petrecute în momentul când Domnul Și-a dat duhul pe Cruce, când a văzut soarele întunecându-se și când a simțit cutremurul care a zguduit pământul, a afirmat dumnezeirea Lui: «Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost omul acesta!» După tradiție, el se numea Longhin și întrucât cărturarii și bătrânii poporului au vrut să-i dea bani mulți pentru a nu afirma cele văzute, el a ieșit din armata romană și s-a dus la casa părinților lui, unde mai târziu avea să sufere și martiriul. Sunt chipuri luminoase de soldați din perioada Mântuitorului, care trebuie să fie modele pentru ofițerii de astăzi, indiferent de arma sau de locul unde își fac ei misiunea. V-am spus aceste cuvinte din dorința de a vedea cât de mult contează un om adevărat indiferent unde s-ar afla el și cât de mult a contat prezența unor astfel de oameni în vremea Mântuitorului, dar și în toate timpurile. De aceea, din cuvintele frumoase pe care le-ați auzit înainte, o incursiune în istoria Jandarmeriei, din cuvintele de salut ale oficialităților, ale onoratului prezidiu, dar și din celelalte mesaje, vom reține faptul că protecția și ajutorul celor din preajmă a fost, este și va fi întotdeauna preocuparea dumneavoastră. Primiți și felicitările noastre, rugându-L pe Dumnezeu să vă răsplătească această strădanie pe care și noi o apreciem și pentru care vă mulțumim”, a spus Preasfinția Sa.
Evenimentele au continuat cu ceremonia militară a depunerilor de coroane, jerbe și buchete de flori la bustul domnitorului Grigore Alexandru Ghica și cu slujba de sfințire a locului unde va fi ridicată clopotnița Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Jandarmeriei Române. În cuvântul rostit cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a evidențiat modul în care jandarmii se implică și ajută Biserica. „După acest moment de rugăciune în care am mulțumit lui Dumnezeu pentru binefacerile care au fost revărsate asupra acestei instituții, asupra conducerii și ostenitorilor ei, am înălțat și o rugăciune către Dumnezeu pentru că pe acest loc în care s-a așezat o frumoasă troiță maramureșeană dăruită de un general veteran de război, care este prezent aici, se va construi o frumoasă clopotniță care va completa biserica de alături și care reprezintă dragostea celor care ostenesc aici, la Jandarmerie, față de Mântuitorul Hristos și față de toți sfinții. Este frumos să vezi că unul dintre jandarmi aprinde lumânările, altul bate toaca, iar alții pregătesc cele necesare pentru slujbă sau cântă la strană. Astfel, ei arată că Dumnezeu are oameni aleși în toate locurile, așa cum se întâlnesc și aici”, a spus Preasfinția Sa.
La final, a avut loc ceremonia militară a depunerilor de coroane, jerbe și buchete de flori la Monumentul Eroilor Jandarmi.