Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Examen de autorizare a pictorilor bisericești
În perioada 16-17 octombrie 2017, Centrul național de formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a găzduit proba teoretică a examenului de autorizare a pictorilor bisericești, sesiunea septembrie-octombrie. La examen s-au înscris 34 de candidați, dintre care 31 au promovat proba practică, urmând cursurile de specialitate. Candidații admiși la examen obțin autorizația de pictor bisericesc, pe categorii, în funcție de mediile obținute.
Examenul de autorizare a pictorilor bisericești se desfășoară conform Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române. La examen se pot înscrie stagiarii care depun dosarul complet și întrunesc condițiile regulamentare. „Sesiunea septembrie-octombrie 2017 a examenului de autorizare a pictorilor bisericești a adus în atenția Comisiei de pictură bisericească 34 de candidați. După promovarea probei practice, 31 dintre aceștia au urmat cursurile intensive de specialitate. Acestea s-au desfășurat la Centrul național de formare continuă «Dumitru Stăniloae» din București în intervalul 9-13 octombrie și au fost susținute de profesori de teologie, critici de artă, pictori și restauratori. A urmat proba teoretică, desfășurată pe parcursul a două zile, constând în evaluarea cunoștințelor de specialitate, acumulate atât în cadrul cursurilor de specialitate, cât și în perioada de practică”, ne-a declarat Nicolae Hriţcu, consilier patriarhal în cadrul Sectorului cultură şi patrimoniu religios.
„Scopul acestor examene este evaluarea cunoștințelor candidaților care urmează a activa în spațiul eclesiastic ca pictori bisericești. Dorim să vedem dacă aceștia au cunoștințele necesare, atât teoretice, cât și practice, pentru susținerea unui ansamblu de pictură murală în tehnica frescă”, a spus Daniel Codrescu, pictor bisericesc și restaurator, membru al Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române.
Candidații admiși la examen obțin autorizația ca zugravi, respectiv pictori bisericești, după următoarele criterii: zugravi bisericești de categoria a IV-a provizoriu (media generală 6,00-7,50); zugravi bisericești de categoria a IV-a definitiv (media generală 7,51-8,50); pictori bisericești de categoria a III-a provizoriu (media generală 8,51-9,50); pictori bisericești de categoria a III-a definitiv (media generală 9,50-10). Candidații admiși primesc o autorizație tip, eliberată de Comisia de pictură bisericească, pentru practicarea profesiei conform categoriei acordate, care le conferă dreptul de a lucra în unitățile de cult din Patriarhia Română, în condițiile regulamentare.