În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Examen de selecționare clericală în Arhiepiscopia Bucureștilor
După ce luni, 23 septembrie, clericii înscriși la examenul de selecționare în vederea ocupării unui post vacant de preot din municipiile București și Ploiești au susținut proba practică de slujire în sobor, fiindu-le verificate și cunoștințele de liturgică, ieri, 24 septembrie, evaluarea lor a continuat la Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Capitală, unde au avut loc proba scrisă și proba orală. Comisia de examinare a fost alcătuită din cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și preoți ostenitori în cadrul Administrației eparhiale, fiind prezidată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul ne-a vorbit despre preocupările pe care preoții tineri, mai ales cei care doresc să facă pastorație în marile orașe ar trebui să le aibă, luând exemplu de la slujitorii vrednici care s-au implicat în viața comunităților.
„În comisia examenului de selecționare pentru intrarea în Capitală și municipiul Ploiești sunt preoți care au manifestat în cea mai mare parte a slujirii lor o deosebită dăruire pentru Biserică. Este vorba despre predică, despre implicarea în viața comunității, dar și despre ceea ce un preot trebuie să lase în urma lui. Din acest punct de vedere, candidații pot privi la astfel de modele, preoți care au construit biserici din temelii, preoți care au întemeiat anumite instituții. Este foarte important ca un preot tânăr să aibă astfel de preocupări, să înțeleagă că în urma trecerii printr-un loc rămân semne vizibile ale lucrării lui”, a spus Preasfinția Sa.
De asemenea, părintele vicar eparhial Costel Burlacu a evidențiat provocările cărora preoții de oraș trebuie să le facă față în misiunea lor pastorală.
„După o experiență acumulată în parohiile pe care le-au primit imediat după hirotonie, prin activitatea desfășurată, ceea ce ei au împlinit până acum aici vor desăvârși, pentru că pastorația de oraș este alta. Are mai multe priorități și, în același timp, mai multe pretenții, pentru că, în primul rând, cultura generală, activitatea misionară, dar și râvna pentru cele sfinte trebuie să fie aplicate direct, ajungând la inima credincioșilor, tocmai pentru a mărturisi credința prin dragostea, prin devotamentul prin jertfa și râvna pe care le arată fiecare preot pentru slujirea lui Hristos, atât prin activitatea sa, cât și prin modelul din familia lor. Astfel, astăzi ei vin, își prezintă cunoștințele și încep o nouă activitate prin promovarea acestui examen”, ne-a declarat părintele vicar eparhial.
La această a doua sesiune a examenului de selecționare clericală organizat de Arhiepiscopia Bucureștilor în acest an s-au înscris cinci preoți și doi diaconi.