În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Examene de autorizare a pictorilor bisericeşti
Comisia de pictură bisericească a Patriarhiei Române organizează în perioada 31 martie - 8 aprilie 2014 o nouă sesiune de examene de autorizare a stagiarilor care şi-au finalizat perioada de practică pe şantierele aprobate de Patriarhia Română. La sesiunea din acest an s-au înscris 66 de candidaţi.
Prima probă a examenului de autorizare a stagiarilor este cea practică şi se va desfăşura timp de 5 zile, începând de luni, 31 martie. „Candidaţii vor avea de executat în tehnica frescă o lucrare cu o tematică repartizată de comisia de examinare. Dacă vor fi admişi la proba practică, vor participa la proba teoretică. Aceasta va consta într-un interviu cu comisia de examinare pe teme de teologie dogmatică, liturgică, probleme artistice şi de tehnici. Dosarul personal, proba practică şi proba teoretică vor fi notate cu puncte de la 1 la 10, în funcţie de care candidaţii care au luat peste nota 6 vor fi autorizaţi ca pictori bisericeşti cu dreptul de a executa lucrări de pictură pe şantierele deschise de Patriarhia Română. Dintr-o analiză preliminară a documentelor depuse la Cancelaria Comisiei de pictură bisericească se poate observa un nivel ridicat de pregătire a candidaţilor, care denotă responsabilitatea cu care aceştia au înţeles să se prezinte la examen, cât şi asupra modului în care au tratat perioada de practică“, a precizat Diana Iuliana Barbu, secretar tehnic al Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române.
Datorită numărului mare de candidaţi, proba practică se va susţine în mai multe locuri, identificate de către Comisia de pictură bisericească cu ajutorul Sectorului social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum capela Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie“, capela Centrului pentru copii „Sfânta Sofia“, capela Penitenciarului Jilava şi capela Centrului „Justinian Marina“ din Bucureşti.
„Execuţia lucrărilor de pictură din nou în tehnica frescă de la capela Institutului de Pneumofiziologie «Marius Nasta», de la capela Spitalului de Urgenţă «Sfântul Pantelimon» şi de la capela Penitenciarului Bucureşti-Rahova, realizate în sesiunile de autorizare a pictorilor bisericeşti din anii anteriori, stau ca mărturie a talentului generaţiei contemporane de pictori bisericeşti şi a capacităţii acestora de înţelegere a mesajului liturgic. La mai bine de 100 de ani de la primul Regulament pentru zugrăvirea bisericilor, Patriarhia Română, prin Comisia de pictură bisericească, menţine vie arta tradiţională bizantină, protejează şi promovează patrimoniul cultural bisericesc“, a mai arătat secretarul tehnic al Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române.
Proba teoretică va fi organizată la Centrul cultural-social „Iustin Patriarhul“ în zilele de 7 şi 8 aprilie.