În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Expoziție de artă bisericească veche inaugurată la Palatul Patriarhiei
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a binecuvântat joi, 16 noiembrie, lucrările de reamenajare a Muzeului din Palatul Patriarhiei în vederea găzduirii „Colecției Peterson”. Obiectele de artă expuse - icoane, statui, volume de carte, broderii, lucrări de orfevrărie - provin din colecția de artă veche religioasă a familiei Peter Peterson. În încheierea evenimentului, Preafericirea Sa a rostit cuvântul intitulat „Arta bisericească poate susţine comuniunea omului cu Dumnezeu” și a oferit o serie de ordine și distincții persoanelor care s-au implicat în reamenajarea spațiului muzeal și organizarea expoziției
Inaugurarea spațiului muzeal al Palatului Patriarhiei și vernisajul expoziției de artă bisericească veche s-au bucurat de prezența unui public numeros, la eveniment luând parte membri ai familiei și invitați ai fondatorului colecției de artă expuse, Peter Peterson, oameni de cultură, medici și membri ai Administrației Patriarhale.
Evenimentul a debutat cu slujba de binecuvântare prin ungere cu untdelemn sfințit și stropire cu agheasmă a lucrărilor de reamenajare a spațiului expozițional al Palatului Patriarhiei de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de clerici. La finalul slujbei, Preafericirea Sa a rostit cuvântul intitulat „Arta bisericească poate susține comuniunea omului cu Dumnezeu”.
La rândul său, Peter Peterson a adresat un mesaj de mulțumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în care și-a manifestat recunoștința pentru binecuvântarea oferită organizării expoziției în Palatul Patriarhiei, subliniind, totodată, importanța conservării artei, în general, și a celei bisericești, în special.
„Prin bunăvoința și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, am putut împlini un vechi vis, organizarea unui muzeu de artă eclesiastică alcătuit din obiectele pe care le-am colecționat în ultimii 30 de ani, de când am sosit în România. Aici m-am simțit acasă, întrucât mama mea Anna a trăit o perioadă în România la Vatra Dornei, iar sora mea mai mare s-a născut în România. Deși cea mai mare parte a vieții mele am trăit-o în afara granițelor României, călătorind în multe locuri, cunoscând multe culturi și tradiții, nicăieri nu m-am simțit atât de bine ca în România. Aici mi-am întemeiat o frumoasă familie, aici L-am cunoscut cu adevărat pe Bunul Dumnezeu prin lucrarea Sa minunată în viața mea, aici am cunoscut binefacerile sfinților și tot aici am luat contact cu arta și spiritualitatea românească, pe care m-am simțit îndatorat să o protejez și să prezint lumii frumusețea ei. (…) Arta veche românească, care este în cea mai mare parte artă eclesiastică, ne vorbește, prin chipurile sfinților frumos pictați în icoane, despre valorile perene ale poporului român, credința în Dumnezeu fiind în centrul preocupărilor acestui popor ortodox. Îmi doresc ca această colecție muzeală să fie un mijloc prin care spiritualitatea românească să fie mai bine cunoscută atât de vizitatorii străini, cât și de cei români, care de multe ori nu își dau seama ce tezaur cultural și spiritual au avut strămoșii lor și cât de important este să fie conștienți de această zestre pe care înaintașii lor le-au dăruit-o pentru a o duce mai departe către generațiile următoare”, a spus Peter Peterson.
De asemenea, a mulțumit tuturor celor care l-au sprijinit în vederea realizării acestui demers și a dăruit Patriarhului României un frumos aranjament floral.
În continuare, Patriarhul României i-a felicitat pe toți cei care au contribuit la organizarea evenimentului, oferind mai multe ordine și distincții. Astfel, Preafericirea Sa a oferit „Crucea patriarhală” pentru mireni fondatorului colecției, Peter Peterson, precum și soției acestuia, Monica Maria Peterson-Dăscălița.
Părintele Ionuț-Gabriel Corduneanu, vicar administrativ patriarhal, a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Neofit Cretanul” pentru clerici. Același ordin a fost acordat și părintelui Liviu Nechita, consilier patriarhal, iar Răzvan Mihai Clipici, director al componentei cultură din cadrul Sectorului cultură, pictură și restaurare al Administrației Patriarhale, a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul” pentru mireni. Ana Dobjanschi, Cornelia Adina Gheorghieș și Sorina Nicoleta Varenic au fost distinse cu Ordinul „Crucea Maria Brâncoveanu”.
Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pentru mireni a fost oferit arhitectului Daniel Ciocăzanu. Diploma omagială a anului 2023 cu medalie comemorativă a fost acordată lui Marian Silviu Rădulescu, Dumitru Popa, Constantin Crețu, Nicolae Catrina și Alexandrinei Olariu.