Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Expoziţie de artă bizantină la Cluj-Napoca
Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a participat la vernisajul expoziţiei de artă bizantină ARHETIP. Lucrările reunite sub genericul ARHETIP, expuse la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, aparţin unor artişti din cadrul grupului de artă bizantină "Sfântul Ioan Damaschin". Vernisajul a fost continuat cu un concert de muzică bizantină susţinut cu instrumentele muzicale arhaice din imperiul bizantin.
La evenimentul de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, a fost prezent Arhiepiscopul şi Mitropolitul Clujului, Înalt Preasfinţitul Andrei, alături de artişti şi alţi invitaţi. Părintele Mitropolit Andrei a evidenţiat faptul că această expoziţie a fost realizată prin purtarea de grijă a Sfântului Ioan Damaschin, protectorul tinerilor artişti, arătând că evenimentul, organizat în preajma Zilei Femeii nu este deloc întâmplătoare. "Sfântul Ioan Damaschinul avea o deosebită dragoste şi veneraţie faţă de Maica Domnului. Zice tradiţia că Maica Domnului i-a şi tămăduit mâna cea tăiată, pentru că el era cinstitorul icoanelor. Or, în această zi, aici icoanele sunt la loc de mare cinste. Şi nu numai icoanele, ci şi arhitectura şi în acelaşi timp şi muzica", arătat IPS Mitropolit Andrei. Concert de muzică bizantină După vernisaj, cei prezenţi au avut ocazia să participe şi la un concert de muzică bizantină susţinut cu instrumentele muzicale arhaice din imperiul bizantin. Unul dintre curatorii expoziţiei, artistul iconograf şi coordonatorul Grupului "Sfântul Ioan Damaschin", Sorin Albu, a subliniat faptul că în cadrul acestei expoziţii au fost expuse icoane pe panou de lemn, pe sticlă, manuscrise de muzică bizantină, instrumente tradiţionale care se utilizau în imperiul bizantin. "Ca o noutate absolută, s-a şi cântat cu un astfel de instrument imediat după vernisaj, într-un concert susţinut de grupul Sfântul Ioan Damaschin", a spus Sorin Albu. Manifestarea s-a desfăşurat sub patronajul Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului, în colaborare cu Academia de Muzica "Gheorghe Dima", Universitatea de Artă şi Design, Consiliul Judeţean Cluj şi Paraclisul "Sfântul Stelian" de la Spitalul de Medicină al Muncii din Cluj-Napoca.