Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Expoziţie de fotografie bisericească şi lansare de carte
Episcopia Severinului şi Strehaiei a marcat săptămâna trecută două evenimente culturale de interes pentru cler şi credincioşi. Primul dintre ele a cuprins o expoziţie de fotografie, închinată Mănăstirii Baia de Aramă, vernisată la Castelul Artelor din Drobeta-Turnu Severin. Cel de-al doilea a vizat apariţia lucrării „Cântări la Vecernia şi Utrenia Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“.
Castelul Artelor din Drobeta-Turnu Severin a găzduit săptămâna trecută o expoziţie de fotografie având ca subiect frescele bisericii Mănăstirii Baia de Aramă din Mehedinţi. Pentru a cinsti memoria Sfântului Constantin Brâncoveanu, membrii Asociaţiei „Predania“, artistul fotograf Irinel Cîrlănaru şi compania Vectorpixel au organizat o campanie de strângere de fonduri pentru restaurarea picturii bisericii Mănăstirii „Sfinţii Voievozi“ din oraşul Baia de Aramă, al cărei ctitor este binecredinciosul domnitor. Prezentarea fotografiilor a fost făcută de dna dr. Maria Bălăceanu, iar atmosfera a fost întreţinută de membrii Corului Kinonia al Episcopiei Severinului, care au interpretat mai multe cântări din slujba Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Expoziţia va fi deschisă timp de 6 zile
Campania îşi propune, într-o primă etapă, să adune suma necesară pentru a reface zidăria şi pictura murală din altar, iar ulterior, să strângă fonduri pentru restaurarea întregii fresce vechi de 300 de ani. Mănăstirea Baia de Aramă nu a fost restaurată niciodată în cei peste 300 de ani de existenţă. Din pisania lăsată de zugravul Neagoe rezultă şi importanţa acestui edificiu în sfera ctitoriilor brâncoveneşti: „Cu vrerea Tatălui, a Fiului şi cu săvârşirea Duhului Sfântu au făcut această sfântă biserică dumnealui jupânulu Cornea Brăiloiu velu Banu, dimpreună cu dumnealui jupânului Milco Băiaşul nepotu de frate lui Poznanu căpitan cu toată cheltuiala dumnealoru şi fiind igumenu Vasile arhimandritu în zilele prealuminatului şi bunului creştin Domnu Ion Constandinu Basarab Voievod. Începutu-s-au a să zidi această sfântă biserică la mai 22 leat 7027 (1699) şi s-au săvârşitu cu toastă podoaba ei la mai 7 leat 7211 (1703). Eu cu mâna-mi păcătoasă am zugrăvit biserica, Neagoe şi Parthenie, eromonah din Tismana“.
Însufleţiţi de o credinţă lucrătoare, iniţiatorii campaniei vor continua acţiunile de promovare a mănăstirii şi în anul 2014, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.
Apariţie editorială închinată Sfântului Andrei Şaguna
În apropierea prăznuirii Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, în data de 30 noiembrie, Editura Didahia Severin a făcut o surpriză deosebită iubitorilor muzicii bisericeşti de tradiţie bizantină. De curând, la editură a văzut lumina tiparului cartea „Cântări la Vecernia şi Utrenia Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“, un opus pe notaţie bizantină, apărut cu înalta binecuvântare a Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
Beneficiind de o grafică deosebită, lucrarea are la bază slujba alcătuită de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, după texte puse la dispoziţie de Comisia liturgică a Arhiepiscopiei Sibiului şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, preşedintele Comisiei speciale a Sfântului Sinod pentru Canonizarea Sfinţilor Români. Începutul lucrării muzicale conţine binecuvântarea ierarhului locului, Preasfinţitul Nicodim, a cărui dragoste faţă de nestematele artei muzicale bisericeşti se manifestă prin încurajarea diverselor proiecte de revalorificare a acestui tezaur. Cartea, a patra din colecţia Kalofonika, cuprinde cântări de la Vecernia mică, Vecernia mare şi Utrenia Sfântului Apostol Andrei, alcătuite în spiritul tradiţiei muzicale de factură bizantină, construite pe modele cunoscute psalţilor şi protopsalţilor, cărora se adresează.
Volumul „Cântări la Vecernia şi Utrenia Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“ este a şasea apariţie editorială muzicală a Editurii Didahia, care în urmă cu un an a reeditat Heruvico-Chinonicarul lui Anton Pann.
Lucrarea se poate achiziţiona de la librăriile: Bizantină, Sofia şi Evanghelismos din Bucureşti, depozitele de carte ale Arhiepiscopiei Craiovei şi Sibiului, precum şi online, de pe site-ul www.byzantion.ro, secţiunea „magazin“. De asemenea, se poate procura şi de la depozitul de cărţi şi obiecte bisericeşti al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.