Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Expoziţie de icoane: „Buna Vestire - adevărata sărbătoare a femeii creştine“
Până la sfârşitul acestei luni, publicul mai poate admira expoziţia de icoane pe sticlă „Buna Vestire - adevărata sărbătoare a femeii creştine“ de la Muzeul Ţăranului Român. Organizată de Fundaţia „Preasfânta Fecioară Maria“, Grădiniţele „Arc-en-Ciel“ şi Şcoala „Anastasia Popescu“, în colaborare cu Muzeul Ţăranului Român (MŢR), expoziţia se desfăşoară sub îndrumarea doamnei profesoare Maria Roxana Cioată, artist plastic.
Vernisajul celei de a XI-a ediţii a avut loc pe 25 martie, în Sala „Aquarim“ a MŢR. La evenimentul care a avut drept gazdă pe prof. Mona Şerbănescu, preşedintele Fundaţiei „Preasfânta Fecioară Maria“ - fundaţie care se ocupă de şcoală şi grădiniţe, şi prof. Roxana Cioată, au participat mulţime de părinţi şi copii. În deschidere, a avut loc un miniconcert susţinut de Corul „Sfânta Elisabeta“ al Şcolii „Anastasia Popescu“, condus de Cristina Diana Mariş şi Andreea Şerbănescu. În prima parte au interpretat rugăciuni, iar în a doua, o suită de melodii dedicate mamei şi primăverii. Invitat de onoare a fost corul Şcolii pentru Deficienţi de Auz Nr. 2 „Sfânta Maria“. Copiii, coordonaţi de domnul Costin Costache, profesor de Religie la Şcoala „Anastasia Popescu“, au tradus tot concertul în limbaj mimico-gestual. În continuare, doamna Rodica Marinescu, reprezentant al Muzeului Ţăranului Român, a vorbit despre duhul muzeului care se prelungeşte în lucrările copiilor: „Nu întâmplător aceşti copii au venit la noi, căci muzeul nostru este un loc special, plin de duh şi de har, în care simbolurile şi esenţele aşteaptă să fie căutate. Iar micuţii noştri trebuie să-şi facă un obicei din a veni la muzeu ca să vadă, să înveţe şi mai ales să se întrebe. Iar la ceas de sfântă sărbătoare, acest obicei să însemne şi trăire adevărată, simţită, a rânduielilor noastre ortodoxe“. Roxana Maria Cioacă, cea care a lucrat cu copiii şi prin care a luat fiinţă expoziţia, vorbind despre atelierul în care se desfăşoară orele de pictură, a explicat că „elevii văd icoanele, le înţeleg şi apoi sunt lăsaţi să lucreze liberi“. Despre parteneriatul dintre Biserică şi Şcoala „Anastasia Popescu“, materializat prin proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“, a vorbit pr. Victor Frangulea de la Biserica Popa Nan din Bucureşti, de care aparţine şcoala. „Copiii vin la biserică în fiecare marţi, sunt foarte atenţi, primesc teme de gândire, de autoanaliză; lucrurile merg foarte bine, se completează în felul acesta cu orele de religie şi atelierul de pictură“, a mai spus parohul Bisericii Popa Nan. În centrul atenţiei au fost icoanele dedicate Maicii Domnului, momentul Bunei Vestiri, dar pe lângă acestea, fiecare şi-a pictat fie sfântul ocrotitor, fie cel de care sunt legaţi mai mult, cum ar fi Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie, sau diferite scene biblice.