Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Expoziţie de obiecte ceramice la ASTRA
Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească „Emil Sigerus“, din cadrul Complexului Naţional Muzeal „ASTRA“ din Sibiu, a vernisat ieri, 18 iulie, Expoziţia „Frumos. Ceramic. Folositor“ la Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder“ din Piaţa Mică. Expoziţia prezintă retrospectiva primei ediţii a Târgului internaţional „Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Sibiu“, desfăşurat anul trecut, şi prefaţează a doua ediţie a evenimentului.
După prima ediţie de succes a târgului de ceramică de la Sibiu, organizatorii s-au gândit ca manifestarea din acest an să fie precedată de o inedită expoziţie, prin care publicul sibian să se familiarizeze cu arta olăritului şi istoria acestui meşteşug în Transilvania.
Peste 25 de obiecte de ceramică prelucrate de olari la târgul menţionat din anul trecut au fost expuse alături de obiecte de ceramică veche din colecţia Complexului Muzeal Naţional „ASTRA“ şi de panouri şi fotografii, din care nu au lipsit explicaţii ştiinţifice cu privire la beneficiile gătitului în vase de ceramică şi efectele negative ale plumbului din vasele metalice asupra sănătăţii organismului.
La vernisaj au participat directorul-adjunct al Complexului „ASTRA“, Valeriu Olaru, directoarea Mirela Creţu, muzeograful Karla Roşca, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marcel Luca, reprezentanţi ai Asociaţiei Maghiarilor din Sibiu, parteneri la eveniment şi reprezentanţi ai Facultăţii de Litere şi Arte din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“.
„Această expoziţie inedită şi foarte documentată a rezultat în urma unei idei foarte generoase privind reînvierea sau reutilizarea unor valori de ceramică din anumite centre care nu mai există de foarte mulţi ani pe teritoriul României. Este foarte important ca toate colecţiile Muzeului ASTRA în domeniul ceramicii, şi nu numai, să stea la dispoziţia creatorilor de artă populară autentică de pe teritoriul ţării pentru ca aceste modele, ale anumitor centre foarte valoroase care existau în urmă cu sute de ani, să nu se piardă, ci să fie reînviate. Produsele au şi o valoare decorativă, dar şi funcţională foarte importantă, căutată la nivel internaţional. Meşterii populari creatori din România au la nivel internaţional o cotă foarte bună“, a spus Valeriu Olaru.
„Moştenitorii unor comori“
În cuvântul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Marcel Luca, i-a felicitat pe organizatori pentru iniţiativa de a oferi sibienilor posibilitatea să pătrundă într-o lume fascinantă.
„Muzeul ASTRA ne oferă întotdeauna lucruri la care nu ne-am gândit. De această dată, a reuşit să reînvie o tradiţie a olăritului, despre care mulţi dintre noi am aflat mai multe lucruri abia acum. Evenimentele de acest fel îşi ating ţinta şi ne determină să ne îndreptăm atenţia spre nişte lucruri de valoare, pe care oameni trăitori pe aceste locuri le făceau foarte bine cu mult timp în urmă. Avem norocul de a fi moştenitorii unor comori, cum sunt aceste piese de ceramică de pe Valea Hârtibaciului“, a spus Marcel Luca.
Medicul Mihaela Stoia de la Direcţia de Sănătate Publică Sibiu a vorbit despre efectele smalţului de plumb asupra organismului.
„Plumbul este toxic, potenţial cancerigen, cu efecte pe termen lung, cu impact asupra tuturor organelor şi de aceea este bine să prevenim expunerea la acest element. Trebuie să prevenim consumul de alimente din vase care conţin pigmenţi de plumb sau glazură care are în componenţă acest metal“, a spus Mihaela Stoia.
În final, muzeografa Karla Roşca, cea care a avut ideea ca de anul trecut Sibiul să redescopere arta olăritului, a prezentat în mare expoziţia şi obiectele aduse în faţa publicului sibian.
„Este o expoziţie despre olari şi pentru olari şi prezintă retrospectiva târgului internaţional de anul trecut, când opt olari din România şi Ungaria au lucrat la roata olarului şi au gătit în vase de lut, pe vatră deschisă. Toate vasele erau smălţuite ecologic, non-toxic“, a spus Karla Roşca.
A doua ediţie a Târgului Internaţional „Frumos. Ceramic. Folositor“ va avea loc în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, în perioada 24-28 iulie. Dacă anul trecut organizatorii s-au axat pe ceramica din zona Sibiului, în acest an olarii vor aduce în actualitate arta olăritului de la Chirpăr şi Marpod, judeţul Sibiu.
Expoziţia din cadrul Muzeului de Etnografie Universală „Franz Binder“ va fi deschisă publicului până în 14 septembrie, de marţi până duminică, între orele 10.00 şi 18.00.