„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Expoziţie dedicată Marii Uniri
La Galaţi a avut loc marți, 16 octombrie, vernisajul expoziţiei temporare „Regina Soldat”. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos în colaborare cu Asociația „România Culturală” şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
La manifestarea culturală desfăşurată în „Sala pașilor pierduți” din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, dar şi oameni de cultură, autorităţi locale, artişti, profesori, preoţi, precum şi numeroşi elevi şi studenţi gălăţeni. Chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat întâlnirea şi a transmis un cuvânt de apreciere pentru aducerea la Galaţi o unei astfel de expoziţii ce se înscrie în seria manifestărilor ce marchează „Anul omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. În cadrul expoziției pot fi văzute imagini inedite cu Regina Maria și Regele Ferdinand în diferite momente unice din istoria ţării, suveranii fiind un simbol al altruismului, răbdării, sacrificiului şi dragostei faţă de neam.
Colecţia de fotografii o înfăţişează pe Regina Maria participând activ la organizarea spitalelor de campanie, la îngrijirea răniţilor de pe front, precum şi la alte acţiuni caritabile menite să ridice moralul soldaţilor români, să aline suferinţa celor răniţi, a orfanilor şi văduvelor în timpul Primului Război Mondial.
Expoziția „Regina Soldat” este un proiect AFCN, realizat de Asociația România Culturală (ARC) în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Statul Major General al Armatei, Muzeul Militar Național „Ferdinand I”, Arhivele Naționale ale României, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională a României, Arhiva Națională de Film, Muzeul Brăilei „Carol I”, Complexul Național Moldova-Iași, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” - Iași, Muzeul Țării Oașului și Societatea Națională de Cruce Roșie din România.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 31 decembrie 2018.