Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Familiile preoţilor din Ialomiţa s-au întâlnit la Urziceni
La Casa de Cultură a Municipiului Urziceni s-a desfăşurat ieri, 26 mai, conferinţa pastoral-misionară de primăvară a preoţilor din judeţul Ialomiţa, în prezenţa Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor. Conferinţa a fost precedată de Sfânta Liturghie şi de slujba Te Deumului, săvârşite la Catedrala "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Urziceni.
Preoţii din protopopiatele Slobozia, Urziceni şi Feteşti s-au întrunit ieri, sub preşedinţia Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în cadrul conferinţei semestriale cu tema "Familia preotului". Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Cultură a Municipiului Urziceni şi se înscrie în seria manifestărilor religios-culturale dedicate Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii. "Unicitatea acestei întâlniri semestriale a fost dată de faptul că au fost invitate şi soţiile preoţilor din judeţul Ialomiţa, ţinându-se cont de importanţa deosebită pe care o are preoteasa în pastoraţia desfăşurată de preot în parohie. Preasfinţitul Vincenţiu a mulţumit preoteselor pentru jertfa pe care au dovedit-o venind la această întâlnire, însoţite de copii, şi şi-a exprimat dorinţa de a avea şi alte întâlniri cu familiile preoţilor. Preasfinţia Sa a dăruit fiecărei familii câte o cruciuliţă ca semn de preţuire şi binecuvântare", ne-a declarat părintele Bogdan Ionuţ Stancu, protoiereul Protopopiatului Urziceni. "Familia preotului este un aluat care dospeşte întreaga frământătură" Subiectul conferinţei preoţeşti a fost dezvoltat de trei referenţi de la cele trei protopopiate din Ialomiţa. Primul referat a fost susţinut de părintele Ionuţ Buche, secretarul Protopopiatului Feteşti, care a vorbit despre familia preotului ca model de viaţă creştină, factor de păstrare şi de promovare a dreptei credinţe în parohie. "Situaţia reală a familiei creştine în general, iar a preotului în special, din zilele noastre, trebuie cunoscută, iar înţelegerea mai profundă a vocaţiei sale spirituale se impune ca prioritate în lucrarea misionară a Bisericii în societate. Familia preotului trebuie să fie una exemplară, deosebită, iar această deosebire se poate face prin modul în care îşi petrece viaţa de zi cu zi şi mai ales prin modul în care se comportă cu enoriaşii parohiei unde locuieşte. Navetismul dăunează grav sănătăţii parohiei, deoarece nu poţi dovedi cum trebuie să arate o familie model, dacă tu nu eşti în mijlocul oilor tale pentru a le dovedi acest model. Greutăţile sunt multe, dar soluţiile sunt şi mai multe. Nu ne putem justifica nimănui atunci când apare acest subiect, ştiind că cei care au de pierdut sunt chiar credincioşii noştri. Ei nu pot beneficia de acest dar dat de Domnul Hristos prin mâinile arhiereului, de-a avea pe păstorul lor mereu printre ei! Familia preotului este un aluat care dospeşte întreaga frământătură, pentru că exemplul, mai mult decât cuvântul, convinge şi transformă", a spus părintele Ionuţ Buche. "Familia trebuie să fie pentru preot un ajutor în activitatea sa pastorală" Părintele Vergil Achim, de la Parohia Pelinul din Protopopiatul Urziceni, a subliniat în prelegerea sa faptul că preotul ortodox trebuie să facă din familia sa o şcoală duhovnicească. "Familia să fie pentru preot un ajutor de susţinere în activitatea sa pastorală, iar nu o povară şi o piedică în buna săvârşire a lucrării sale preoţeşti. Rugăciunea, dialogul şi ascultarea celuilalt sunt metode de rezolvare a tuturor problemelor ce pot apărea în sânul oricărei familii. Soţia preotului trebuie să fie formată de acesta pentru misiunea pe care aceasta o va avea alături de soţul ei în familie şi comunitate. Preotul lucrează mai uşor, atât în familia mică, cât şi în cea mare - care este parohia, când soţia sa este potrivită chemării lui. Preotul poate găsi în familie atât un sprijin sau o piedică, atât o bucurie sau o durere. Soţia preotului este numită adesea, în popor, "maica preoteasă", pentru că "preotesele sunt jumătatea misionară a preotului în parohie" - după cum spunea părintele Constantin Galeriu. Atât preotul, cât şi preoteasa sunt răspunzători de modul în care este percepută familia preotului în parohie", a spus părintele Vergil Achim. Protopopiatul Slobozia a fost reprezentat de părintele Ioan Popa, care a arătat că viaţa familială a preotului trebuie să se fundamenteze pe Jertfa lui Hristos. "Preotul învaţă din Jertfa lui Hristos că osteneala pentru împlinirea voii lui Dumnezeu este jertfa lui, dar şi că iubirea şi pătimirea pentru femeie, ca unitate a întregului trup, este primită tot ca jertfă adusă Lui, în iubirea care se face liturghie. Preoteasa învaţă din Jertfa lui Hristos că viaţa lor de familie, când ea trudeşte şi pătimeşte pentru soţ, este iubire trăită ca ascultare de Dumnezeu, că timpul dedicat lui e jertfa ei, împropriindu-şi voia soţului în iubirea care se face liturghie. Viaţa lor trebuie să devină liturghie, liturghie din Liturghie - iată măsura!", a spus părintele Ioan Popa.