Fără iubire milostivă nu ne putem apropia de Dumnezeu

Ieri, în Duminica a XXII-a după Rusalii, în toate bisericile ortodoxe a fost citită Evanghelia de la Luca, capitolul 16, versetele 19-31, unde se istoriseşte pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a subliniat în cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul "Sfântul Grigorie Luminătorul" din Reşedinţa patriarhală că nu doar faptele pe care le săvârşim sunt de preţ pentru mântuire, ci şi starea duhovnicească a sufletului.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că Mântuitorul Iisus Hristos nu ne face cunoscut numele bogatului, în mod intenţionat, pentru că acesta nu merita, pe când săracul Lazăr, ca pildă de răbdare în smerenie, este numit, pentru a rămâne cunoscut peste veacuri. "Aceste două stări duhovniceşti diferite arată marea libertate pe care o are omul în timpul vieţii pe pământ şi, în acelaşi timp, respectul pe care Dumnezeu îl are faţă de modul în care oamenii îşi trăiesc viaţa. Bogatul trăieşte viaţa mai mult biologic, nu duhovniceşte, mănâncă, se veseleşte, trăieşte în lux, în belşug şi în totală nepăsare faţă de alţii, care sunt săraci, bolnavi, singuri, neputincioşi", a spus Preafericirea Sa.

Cu toate acestea, moartea schimbă cele două stări, ca urmare a intervenţiei dreptăţii lui Dumnezeu. "Evanghelia ne spune că Lazăr a murit şi îngerii i-au dus sufletul în sânul lui Avraam, iar despre bogat nu se mai vorbeşte despre suflet, ci doar de faptul că trupul său, după moarte, a fost îngropat. Asta pentru că şi sufletul său s-a făcut trupesc, s-a făcut ţărână, deoarece s-a îngropat în materia plăcerii, a ospeţelor, a veseliei şi a consumului material. Încă din timpul vieţii, bogatul care trăia mai mult biologic decât duhovniceşte şi-a îngropat sufletul în trup, iar atunci când i s-a îngropat trupul, nu s-a mai vorbit despre suflet. Totuşi, Evanghelia ne arată că, îndată, bogatul îngropat în mormânt a ajuns cu sufletul la iad", a explicat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

Starea duhovnicească, mai importantă decât numărul faptelor bune

Ajuns în iad, bogatul se plânge de văpaia care îl chinuie. Sfinţii Părinţi ai Bisericii au tâlcuit văpaia focului din iad ca fiind o mustrare permanentă a conştiinţei pentru relele pe care le-a săvârşit omul în viaţă sau pentru binele pe care ar fi putut să îl săvârşească şi nu l-a săvârşit. PF Părinte Patriarh Daniel a explicat că focul iadului nu este un foc material, ci este durerea vidului neîmplinirii omului ca fiinţă iubitoare de Dumnezeu şi de semeni: "Vidul spiritual, care se transformă în văpaie de foc, cu sensul de mustrare a conştiinţei, este lipsa iubirii milostive din suflet. Cei ce în timpul vieţii pământeşti au avut iubire milostivă în suflet se pot apropia de Dumnezeu cel milostiv".

În mod surprinzător, pilda păstrează tăcerea despre faptele rele ale bogatului, precum şi despre faptele bune ale săracului, deşi, în general, ştim că cei care au făcut fapte rele merg în iad, iar cei care au făcut fapte bune merg în Rai. "Nu se spune pentru care fapte rele bogatul a mers în iad şi nici pentru ce fapte bune săracul a mers în Rai, ceea ce înseamnă că judecata nu s-a făcut după fapte, ci după starea duhovnicească a sufletului în momentul trecerii lui din lumea aceasta. Dacă săvârşim multe fapte bune şi aceste fapte devin pentru noi prilej de mândrie, starea duhovnicească a sufletului se degradează. Evanghelia ne arată că starea duhovnicească a bogatului era una de autosuficienţă, o existenţă egoistă, individualistă, plină de sine. Astfel, odată cu coborârea trupului său în mormânt, a coborât şi sufletul la iad, fiindcă bogatul nemilostiv a devenit, prin nepăsare şi nemilostivire, inuman sau subuman, sub nivelul existenţei fireşti a omului creat după chipul lui Dumnezeu", a mai spus Patriarhul României.