La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Farmacia naturii: Postul întinereşte şi vindecă
Posturile din tot cursul anului constituie cele mai eficiente metode de vindecare a unor boli grave, declanşate, în principal, de un regim nutritiv necorespunzător, alături de alţi factori de risc. Alimentaţia de post contribuie la o autoînnoire a celulelor, o întinerire a ţesuturilor, o intensificare a vitalităţii şi o mărire a rezistenţei la boli şi infecţii.
Posturile au un efect pozitiv în remedierea principalelor boli ale civilizaţiei, respectiv cancere, cardiopatii, artrite, scleroză în plăci şi îmbătrânire prematură. De asemenea, are efecte favorabile în unele boli cronicizate ca: diabetul zaharat, ulcerul gastric şi duodenal, ateroscleroza, forme de obezitate şi celulită, boli alergice (astm, poliartrite) şi ale sistemului nervos central, senilitate precoce, intoxicaţii alimentare şi medicamentoase, gută, unele afecţiuni dermatologice. Alimentele greu digestibile lasă cantităţi mari de toxine în mucoasa gastrică şi intestinală, ca şi alimentele şi băuturile tratate chimic sau termic. Eliminarea din consum a acestor alimente în timpul posturilor stă la baza reducerii treptate a intoxicaţiilor, inclusiv a cancerelor hepatice, de stomac şi de colon. Pe durate de minimum 7-14 zile consecutiv se pot înlocui produsele dăunătoare (cărnuri şi grăsimi animale) cu legume şi fructe în stare proaspătă. Sunt de bază soia, fasole, ciuperci, nuci, alune, ceapă, zarzavaturi, care conţin necesarul zilnic de proteine, lipide, vitamine, săruri minerale şi oligoelemente, cu efecte atât nutriţionale, cât şi adjuvante în diabet, purificarea sângelui, convalescenţă, anemie, oboseală cronică şi regenerarea ţesuturilor intoxicate prin alimentaţie. Se mai recomandă consumul de sucuri naturale şi salate din morcov, sfeclă roşie, ţelină, pătrunjel, păstârnac, gulii, varză, spanac şi salată verde, cu efecte bune pentru orice vârstă, începând cu sugarii, în cazuri de anemii, avitaminoze, intoxicaţii, tulburări gastrice, hepatobiliare, stomacale şi cardiace. Salatele servite cu ulei nerafinat şi oţet sau lămâie, precum şi legumele proaspete, tăiate mărunt sau rase, îşi păstrează conţinutul în vitamine, iar celuloza, ca fibră vegetală, uşurează digestia, fiind un bun laxativ natural şi stimulent al tranzitului intestinal. Pe toată durata postului este binevenită o cură sistematică cu vitamine (A, C, E şi complexul B), care intră în compoziţia unor enzime ce inactivează o serie de compuşi cancerigeni. Tratamentul cu plante medicinale Se recomandă a se consuma, zilnic, câte 3-4 căni cu ceaiuri, luate prin înghiţituri rare, din care să nu lipsească florile de arnică, coada-şoricelului, gălbenele, muşeţel, soc, trifoi roşu, frunze de salvie, anghinare, urzică, afin, frag, mentă mesteacăn, herba de busuioc, coada-calului, rostopască, sânziene galbene şi sulfină. În consum se mai includ fructe de ienupăr, afin, măceş şi păducel, muguri de plop negru şi rădăcini de valeriană, obligeană, păpădie, tătăneasă. În cazul bolnavilor de diabet zaharat, cu exces de zahăr în sânge şi urină, precum şi la hipertensivii obezi, care necesită o purificare a sângelui de deşeuri metabolice (toxine, otrăvuri), este indicat un post de 7-8 zile în care se vor consuma numai sucuri de legume crude, sucuri de fructe proaspete şi ceaiuri mdicinale din speciile menţionate mai sus. În bolile de circulaţie periferică (hipertensiune arterială, ateroscleroză coronariană, ulcere varicoase, flebite, tromboze), în zilele de post se vor face şi câteva băi locale sau aplicaţii de cataplasme, comprese şi frecţii cu infuzii sau decocturi din plante care favorizează circulaţia normală a sângelui şi au proprietăţi antiseptice şi cicatrizante. La sfârşitul postului care premerge Naşterea Domnului vom avea un organism sănătos şi curat, atât fizic, cât şi sufletesc şi vom putea aştepta cu încredere venirea sărbătorilor.