Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Fericit este omul care are prieteni credincioși”
„Demonii se tem numai de dumnezeiescul har prezent în om”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învățătură rostit ieri, în Duminica a 10-a după Rusalii, în Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” din Reședința Patriarhală.
Ieri, Biserica Ortodoxă a făcut pomenirea minunii vindecării copilului lunatic (epileptic) de către Mântuitorul Iisus Hristos, consemnată în Evanghelia după Matei, capitolul 17, versetele 14-23. În cuvântul de învățătură, Patriarhul României a explicat că alungarea unei suferințe cauzate chiar de duhurile necurate se face prin credință puternică, rugăciune stăruitoare și post jertfelnic, lucrări duhovnicești care sunt la îndemâna și puterea oricărui om. „Când avem credință puternică în Dumnezeu, nu mai suntem singuri, bazându-ne doar pe propriile noastre puteri, ci suntem împreună cu Dumnezeu, Care, prin harul Său, este prezent în noi. Iar harul Lui în noi se intensifică prin credință puternică, prin rugăciune stăruitoare și postire jertfelnică. Prin urmare, cu ajutorul lui Dumnezeu se schimbă situații care păreau neschimbabile și se vindecă boli care păreau incurabile”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Rugăciunea și postul îl apropie pe om de sfințenia lui Dumnezeu, de aceea ele sunt cele mai indicate arme de a luptă cu ispitele care ne vin de la demoni. „Numai prin rugăciune și post pot fi demonii alungați, pentru că ei se tem numai de prezența harului lui Dumnezeu în om, pentru că iubirea și sfințenia lui Dumnezeu contrastează mult cu răutatea și necurăția demonilor. De aceea, este necesar să înmulțim și să cultivăm rugăciunea noastră, încât ea să devină, dintr-o rugăciune adesea formală și superficială, o rugăciune fierbinte și stăruitoare, care încălzește inima, care luminează mintea și purifică simțirile prin harul lui Dumnezeu primit în rugăciune. De asemenea, trebuie să postim mai ales hrănindu-ne în primul rând cu prezența iubitoare a lui Hristos prin citirea Sfintei Scripturi, a scrierilor și Vieților Sfinților, prin împărtășirea cu Sfintele Taine și prin săvârșirea faptelor bune”, a spus Preafericirea Sa. Deseori Mântuitorul mustră necredința contemporanilor Săi care aveau o atitudine superficială față de minunile și vindecările Domnului Hristos, pe care le vedeau mai mult ca acte spectaculoase și magice. „Când Iisus mustră necredința oamenilor, el constată de fapt că aceștia și-au pierdut simțul compasiunii și al comuniunii, așteptând adesea vindecări miraculoase, care le fascinează privirea, dar nu le schimbă trăirea, care îi fac mai curioși, dar nu mai credincioși. Însă Iisus cere oamenilor credință vie, pentru că El voiește ca aceia care se află în jurul bolnavilor să nu fie pasivi, ci receptivi, să nu fie spectatori, ci rugători, având credință puternică și iubire milostivă față de cei care se află în suferință și caută vindecarea”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Responsabilitatea reciprocă și iubirea semenilor ne îndeamnă să nu fim indiferenți față de oamenii chinuiți de diferite suferințe și ispite ce se nasc prin lucrarea diavolilor. Rugăciunea pentru un semen necăjit este un ajutor real pe care îl putem oferi oricând. „Chiar și în timpul nostru sunt unii oameni posedați de duhuri rele, oameni care nu se mai pot ruga pentru ei înșiși. Prin urmare, este nevoie ca părinții acestora sau cei din jurul lor să fie credincioși și rugători, milostivi și ajutători. În acest sens, fericit este omul care are părinți, frați și prieteni credincioși și rugători! Aceștia se vor ruga pentru el în ziua necazului său, când, bolnav fiind, el nu mai poate să se roage suficient pentru sine însuși”, a explicat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.