În Duminica a II-a după Paşti, numită şi a Sfântului Apostol Toma, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a arătat, în cuvântul de învăţătură rostit în Paraclisul istoric „Sfântul Gheorghe“ din cadrul Reşedinţei patriarhale, legătura dintre credinţă şi vederea duhovnicească.
La 8 zile de la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă a pomenit arătarea Domnului Înviat către ucenicii Săi şi încredinţarea Apostolului Toma numit şi „necredinciosul“ pentru că s-a îndoit de mărturia celorlalţi despre învierea şi ridicarea lui Hristos din morţi. Toma a spus celebrele cuvinte consemnate de Sfântul Evanghelist Ioan în Evanghelia a 4-a la capitolul 20: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Sa nu voi crede“. Mântuitorul S-a arătat din nou ucenicilor şi lui Toma şi, luând mâna acestuia, a pus-o la semnul cuielor şi în coasta Sa dătătoare de viaţă, încredinţându-l de Învierea din morţi. Toma a răspuns lui Hristos cu cuvintele: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că duminica de ieri este numită şi „Duminica întăririi în credinţă“ pentru că Hristos a întărit în ucenicii Săi şi prin ei în toată Biserica credinţa în Învierea Sa şi prin aceasta credinţa că El este Dumnezeu adevărat. „Sfântul Toma nu a mărturisit doar că Hristos, Cel răstignit, a înviat din morţi, ci a mărturisit în acelaşi timp şi dumnezeirea Lui care pentru un evreu era un lucru neobişnuit. A văzut trup omenesc şi l-a mărturisit pe Dumnezeu, izvorul vieţii. A văzut trup limitat şi a mărturisit pe Dumnezeu cel necuprins. A văzut trupul cel răstignit şi a mărturisit pe Dumnezeu Omul, pe Iisus Hristos Cel înviat din morţi. Din om cu o credinţă şovăitoare, nedeplină, amestecată cu îndoială, Apostolul Toma devine un mărturisitor al Învierii lui Hristos şi al dumnezeirii Lui“, a spus Preafericirea Sa. Îndoiala iniţială a lui Toma a produs o tensiune în grupul ucenicilor şi o slăbire a legăturii lui cu Hristos, dar mărturisirea lui venită din pipăirea semnelor chinurilor şi a morţii pe Cruce a Domnului este o restabilire şi o întărire a legăturii cu Hristos. „Credinţa nu este doar o convingere intelectuală sau un simplu fenomen cultural. Credinţa este o relaţie sau o legătură vie, o comuniune vie a omului cu Dumnezeu, şi aceasta îl ajută pe om să vadă cele nevăzute, să vadă pe Dumnezeu cel nevăzut, făcătorul cerului şi al pământului, prezent în creaţia sa, şi să vadă în Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu care s-a făcut om lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu pentru oameni. Credinţa este o vedere dincolo de vederea trupească. «Fericiţi cei ce n-au văzut, dar au crezut» înseamnă fericiţi sunt cei care au darul credinţei, ca vedere duhovnicească a lui Dumnezeu cel nevăzut cu ochii trupeşti“, a arătat PF Părinte Patriarh Daniel. Credinţa este o lucrare care nu se întemeiază numai pe puterile omului de observare şi constatare empirică a realităţii, ci este intuire a darurilor nevăzute şi încredinţare în Dumnezeu. „Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola către Evrei că, de fapt, credinţa este încredinţarea celor nădăjduite şi dovedirea celor nevăzute, adică este o pregustare a celor promise, făgăduite, şi a celor dorite duhovniceşte, adică a realităţilor netrecătoare, şi anume: a harului şi a vieţii veşnice, a bucuriei şi a păcii veşnice în Împărăţia lui Dumnezeu. Prin credinţă pregustăm realităţile nevăzute ale Împărăţiei lui Dumnezeu şi mai ales prezenţa nevăzută a lui Dumnezeu în lume şi în sufletele noastre“, a explicat Patriarhul României.