În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
Festival de toacă și pelerinaj pentru elevi bucureșteni
Elevi de la Şcoala Gimnazială nr. 156 din Bucureşti, sectorul 6, au participat, marţi, la Festivalul de toacă, poezie, cânt şi port popular „Cântec către cer”. Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Balta Albă din Capitală a organizat tot marți, pentru elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială „Voievod Neagoe Basarab” din București, un pelerinaj gratuit la patru locaşuri sfinte din județul Dâmbovița.
La Festivalul de toacă, poezie, cânt şi port popular „Cântec către cer”, de la Şcoala Gimnazială nr. 156 din Bucureşti, alături de copii au fost şi părinţii lor. „Am dorit să-i fac o surpriză mamei mele, prin bătăile la toacă şi prin recitarea unei poezii religioase”, a spus Valentina Mateescu, elevă în clasa a II-a B. Evenimentul, aflat la a 3-a ediţie, a fost organizat sub coordonarea preotului Ginel Aurelian Ivan, profesor de religie la şcoala menţionată şi coordonatorul Departamentului de tineret de la Parohia Giuleşti Sărindar din București. „De când am început acest festival, am observat că toaca, ca şi instrument liturgic, prinde foarte mult la copii, și a fost o noutate la orele de religie. Este altceva pentru ei, ceva inedit, unii dintre ei neavând ocazia să bată la toacă înainte de acest festival. Este o încântare şi pentru mine, şi pentru copii”, a spus părintele Ginel Aurelian Ivan. „Părintele Ginel Aurelian a venit cu o idee nouă la orele noastre de religie şi mărturisesc faptul că şi pentru mine este o curiozitate toaca. Programul artistic al acestui festival, intitulat foarte sugestiv «Cântec către cer», a fost original şi bogat, ne-a plăcut să-i vedem pe copiii noştri purtând costume populare, iar unii dintre ei ne-au demonstrat abilităţi extraordinare la toacă”, ne-a declarat Ionel Puşcaş, director al Şcolii Gimnaziale nr. 156 din Capitală.
Pelerinaj al tinerilor de la Parohia Balta Albă
Marți-dimineață, după rugăciunea care se face înainte de călătorie, săvârșită în biserica Parohiei Balta Albă, elevii însoțiți de părintele paroh Vasile-Cristian Niță și de profesoara lor Mariana Dumitru au plecat în pelerinaj cu un autocar al Agenției de Pelerinaje BASILICA TRAVEL a Patriarhiei Române. Prima oprire din județul Dâmbovița a fost Mănăstirea Nucet, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab, unchiul domnitorului Radu cel Mare, renovată şi înfrumuseţată de sfinţii domnitori Neagoe Basarab, Constantin Brâncoveanu şi de familia Văcăreştilor. Apoi, în biserica Mănăstirii Dealu, atestată în anul 1451, refăcută de domnitorul Radu cel Mare şi unde se găseşte capul domnitorului Mihai Viteazul, elevii au admirat pictura părintelui arhim. Sofian Boghiu. Participanții la pelerinaj s-au îndreptat apoi către Mănăstirea Viforâta, ctitorită de Vlad Vodă al V-lea în anul 1530, unde au cinstit după cuviinţă moaştele Sfinţilor Gheorghe, Vlasie, Haralambie şi icoana făcătoare de minuni a Marelui Mucenic Gheorghe datând din anul 1631. Alt popas duhovnicesc a fost Catedrala Mitropolitană din Târgoviște, unde pelerinii s-au închinat moaştelor Sfântului Ierarh Nifon, primul sfânt canonizat pe teritoriul ţării noastre şi cel care a reorganizat viaţa bisericească în tot ansamblul ei. S-a vizitat și Curtea Domnească din fosta cetate de scaun a Țării Românești, concepută ca un complex de edificii care să servească administraţiei ţării şi ca locuinţă pentru domnitor, familia sa şi pentru numeroşii curteni și slujitori. Cu sprijinul unor sponsori generoşi s-a organizat acest pelerinaj, ca răsplată pentru efortul depus de copiii îndrumați de profesoara pentru învăţământ primar Mariana Dumitru, care au participat la Concursul național de creație „Icoana şi Şcoala mărturisirii”.