În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Forumul publiciştilor bănăţeni în Parohia Birda
Sâmbătă, 27 septembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, în Parohia Birda din Protopopiatul Deta s-a desfăşurat a IV-a ediţie a Forumului publiciştilor presei rurale din Banat. Manifestarea culturală a fost organizată de Primăria comunei Birda şi parohia ortodoxă din localitate. La ora 11:00, pr. Ioan Prisăcean, protopopul Detei, şi pr. Valentin Bugariu, parohul Bisericii „Naşterea Maicii Domnului“ din Birda, au oficiat slujba Te Deum-ului. După momentul de rugăciune au urmat două lansări de carte: cea a prof. Ion Murariu, „Martor la Revoluţie“, Editura Marineasa, Timişoara, 2014, şi cea a părintelui Valentin Bugariu, „Istorie şi semn religios“, Editura Sitech, Craiova, 2014. Despre cele două volume au vorbit: conf. univ. dr. Mirela Borchin, prof. Octavian Gruiţa, prof. Iosif Marius Circa, apoi autorii. Tot la biserică au fost expuse 22 de publicaţii rurale din biblioteca parohială: reviste parohiale, foi editate de asociaţii culturale, de şcoli ş.a.
Al doilea moment a fost simpozionul ştiinţific închinat Sfinţilor Martiri Brâncoveni. Simpozionul a fost găzduit în incinta şcolii gimnaziale din localitate. Lucrările au debutat cu prezentarea făcută de doamna dr. Nina Ceranu editurii pe care o conduce la Timişoara, Eubeea, ilustrând acest lucru cu ultimele apariţii. Sub conducerea prof. Ioan Traia, preşedintele asociaţiei, au urmat şirul de comunicări deschis de pr. Cristian Tomescu de la Parohia Comloşu Mare, „Aspecte duhovniceşti ale jertfei Sfinţilor Martiri Brâncoveni“. Au urmat apoi: prof. Gheorghe Lungu, „Urme ale lui Constantin Brâncoveanu în cronica lui Radu Greceanu“; prof. Ion Murariu, „Domnia Brâncovenilor în eposul şi în teatrul popular românesc“; prof. Ioan Traia, „Blazonul de pe turnul Mănăstirii Hodoş-Bodrog“, şi pr. Valentin Bugariu, „Tiparul şi cartea bisericească în vremea lui Constantin Vodă Brâncoveanu“.
Au fost donate din partea Editurii Eubeea, a poetului Vasile Barbu din Uzdin şi a Parohiei Birda mai multe volume şi reviste bibliotecii comunale. Participanţii au primit ca însemne de cinstire „Diplome de participare“, domnul primar primind „Diploma de excelenţă“ pentru promovarea culturii şi valorilor de pe teritoriul Banatului istoric. Au fost prezenţi la această manifestare a publiciştilor bănăţeni pr. protopop Ioan Prisăcean, primarul Marius Gheorghe Stoian, prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, Dan Buruleanu, consilieri locali, profesori, economişti, ingineri, medici, bibliotecari, preoţi, autori de reviste şi volume, dar şi credincioşi ai parohiei. (Pr. dr. Valentin Bugariu)