Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Gânduri de bine pentru Mitropolitul Banatului
Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, împreună cu membrii Permanenţei Consiliului eparhial, preoţii şi diaconii slujitori ai Catedralei mitropolitane, precum şi colaboratorii de la Centrul eparhial l-au felicitat miercuri, 4 decembrie, pe Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolitul Banatului, cu prilejul zilei onomastice.
Şi în acest an, personalul clerical şi neclerical de la Centrul eparhial din Timişoara a avut bucuria de a petrece câteva momente alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului.
„Anticipăm astăzi o frumoasă sărbătoare a Ortodoxiei universale, închinată Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei, făcătorul de minuni al cărui nume îl purtaţi. Am venit după datină pentru ca, împreună cu Preasfinţitul Paisie Lugojeanul, colaboratorii de la Centrul eparhial, clerici şi mireni, slujitori de la Catedrala mitropolitană, să vă urăm, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, ca Sfântul Ierarh Nicolae să vă ocrotească şi de acum înainte cu rugăciunile sale, iar bunul Dumnezeu să vă dăruiască ani mulţi şi binecuvântaţi“, a arătat în cuvântul rostit cu acest prilej preotul Ionel Popescu, vicar eparhial.
La rândul său, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit celor prezenţi pentru dragostea arătată şi pentru urările adresate, fiind recunoscător „pentru tot ceea ce facem împreună spre folosul Bisericii şi spre mărirea Dumnezeului nostru Celui din ceruri“.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nicolae s-a născut la 21 noiembrie 1923, în Caransebeş, într-o familie preoţească. Educat după valorile creştineşti, iubeşte viaţa Bisericii şi alege să devină slujitor al lui Dumnezeu şi al oamenilor. Urmează Facultatea de Teologie din Bucureşti, apoi studii doctorale privind începuturile vieţii creştineşti.
La 17 februarie 1962, Colegiul electoral al Patriarhiei Române îl alege în scaunul vacant de Arhiepiscop al Timişoarei şi Caransebeşului şi Mitropolit al Banatului. Este un slujitor al Domnului cu preocupări cărtureşti - dovadă vasta sa opera, un câmp deschis cercetărilor viitoare -, dar şi un ierarh care a mărturisit întotdeauna credinţa în Dumnezeu. Un ierarh iubit, care a înţeles profundul adevăr al Bisericii, iubirea de Dumnezeu şi de aproapele. De curând, Înaltpreasfinţia Sa a împlinit patriarhala vârstă de 90 de ani, o viaţă evi-denţiată prin blândeţe, cumpătare şi bunătate. Întru mulţi ani, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit Nicolae!