Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Gârbovirea ființei umane este rezultatul înstrăinării de Creator”
În Duminica a 27-a după Rusalii, 4 decembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost prezent în mijlocul comunității credincioșilor din parohia băcăuană „Sfântul Nicolae” pentru a săvârși Sfânta Liturghie. Bucuria întâlnirii în Liturghie a credincioșilor acestei parohii cu ierarhul a fost prilejuită de serbarea cu anticipație a hramului catedralei mici a Bacăului.
Cuvântul de învățătură a fost adresat credincioșilor de părintele Nicolae Hurjui, preot paroh la Catedrala „Înălțarea Domnului” din Bacău, care le-a relatat credincioșilor despre infirmitatea trupească a femeii gârbove și infirmitatea sufletească a mai-marelui sinagogii și a lumii de astăzi, despre rugăciunea în comuniunea bisericii împreună cu sfinții, virtuțile femeii gârbove și puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, după cum informează Biroul de presă al eparhiei.
În cuvântul său, Înaltpresfințitul Părinte Ioachim a vorbit despre întâlnirea Domnului Iisus cu femeia gârbovă, ca fiind un tablou ce zugrăvește îndreptarea și desăvârșirea Legii vechi ce era gârbovită din cauza înțelegerii greșite și exagerate a ei de către liderii religioși ai vremii: „În Liturghie spunem că «toată darea cea bună și desăvârșită de sus este», ceea ce înseamnă că noi, fiind creați ca ființe vii și conștiente, ne bucurăm de cuvântul revelat și minunile săvârșite de Fiul lui Dumnezeu întrupat. În Evanghelia de astăzi se arată că Dumnezeu Se manifestă ca Lumină și Iubire milostivă față de creația cuprinsă de neputință, încât noi suntem copleșiți de această bunătate a lui Dumnezeu... Femeia gârbovă nu putea să privească cerul de optsprezece ani. Ea rupsese legătura cu cerul și nu putea trece în transcendent pentru a percepe rațiunile divine care sunt în noi și în natură. Ea simboliza gârbovirea Legii celei Vechi, care nu mai era în uzanță și care din teocratică devenise pământească, iar acesta este motivul pentru care Hristos vine nu să anuleze preceptele ei, ci să le desăvârșească. El nu înlocuiește Legea, ci o perfecționează”.
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a subliniat faptul că omul a fost creat de Dumnezeu în poziție verticală pentru a fi partener de dialog, iar gârbovirea ființei umane este rezultatul înstrăinării de Creator: „În limba grecească, cuvântul om se traduce anthropos, adică cel care privește în sus. Omul a fost creat de Dumnezeu în poziție verticală pentru că este o ființă specială, creată din elementele creației lui Dumnezeu, din pământ, dar fiind așezată ca parteneră de dialog cu Dumnezeu, față către față. Spațiul dintre Dumnezeu și om, aflați în dialog, este un spațiu al iubirii și al nemuririi”.
Apoi, preotul paroh Cozma Eduard-Vasile a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru prezență și binecuvântare, precum și preoților pentru împreună-slujire.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul parohial „Stefanos”.