Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Grija Bisericii față de tineri
Timp de două săptămâni, Sectorul învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Timișoarei, în colaborare cu o echipă de formatori de la Predict CSD Consulting, organizează, la Mănăstirea Timișeni-Șag, cursul autorizat de lucrător de tineret, pentru un grup de 24 de persoane, format din clerici și tineri cu apetență pentru educația de calitate.
Scopul cursului este de a profesionaliza activitatea preoților care lucrează cu tinerii, în vederea înființării unor centre de tineret și a ridicării standardelor procesului de învățare nonformală. În aceste centre se vor desfășura diverse activități specifice tinerilor, cu scopul de a le facilita dezvoltarea personală, socială și educațională și, nu în ultimul rând, se vor utiliza metode nonformale cu aplicabilitate la educația religioasă și catehetică.
Lucrătorul de tineret, conform standardului ocupațional, mobilizează tinerii în scopul dezvoltării abilităţilor de viaţă şi al comportamentelor proactive, stimulând viaţa asociativă şi cooperarea și facilitând, totodată, participarea acestora la viaţa comunităţii. Totodată, lucrătorul de tineret încurajează tinerii să se implice în activităţi care să îi ajute să se integreze în societate, facilitează procesul de învăţare informală şi nonformală în rândul tinerilor, dezvoltă oportunităţi de învăţare, contribuie la dezvoltarea politicilor în domeniul tineretului.
La finalul cursului, participanții vor fi capabili să demonstreze diverse abilități: de analiză a nevoilor tânărului; de comunicare; de luare a deciziilor; de conducere a unui proces de învățare; să identifice comportamente discriminatorii; să organizeze activități pentru tineret; să realizeze un plan de dezvoltare pentru tânăr. Necesitatea acestui proces de pregătire profesională și training este impusă și de faptul că Arhiepiscopia Timișoarei va organiza, în perioada 3-6 septembrie a.c., Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși (ITO), eveniment ce va reuni în capitala Banatului peste 4.000 de tineri din țară și străinătate. Cursanții vor primi, la final, câte un certificat de absolvire, recunoscut de Ministerul Muncii și Justiției Sociale și de Ministerul Educației Naționale.



.jpg)
