După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Grija pentru bătrâni, o prioritate în cadrul activităților Eparhiei Dunării de Jos
La Galaţi a avut loc săptămâna trecută şedinţa semestrială de vară a Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Lucrările au debutat cu o reflecţie teologică şi duhovnicească a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian asupra activităţii bisericeşti de la Dunărea de Jos, din primul semestru al acestui an.
La şedinţă au fost invitaţi şi directorii căminelor pentru persoane vârstnice din Galaţi şi Brăila, cadre didactice de la secţia Asistenţă socială din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos”şi vârstnici implicaţi în activităţile social-filantropice şi educative ale eparhiei.
În continuare, responsabilii sectoarelor din Administraţia eparhială au prezentat sinteza activităţii.
A fost apreciată modalitatea de sprijinire a parohiilor fără cântăreţi bisericeşti angajaţi prin voluntariatul seminariştilor, a studenţilor teologi şi a profesorilor de religie, cărora chiriarhul Dunării de Jos le-a oferit diplome de voluntariat şi a dispus oferirea de premii de încurajare din partea parohiilor respective.
În cadrul lucrărilor au fost conturate şi proiectele ce urmează a fi concretizate în cel de-al doilea semestru al acestui an: organizarea şi desfăşurarea unor programe social-filantropice, cu precădere către persoanele vârstnice cu posibilităţi materiale reduse, prin contribuţia membrilor din comitetele parohiale; desfăşurarea unor cursuri de spiritualitate cu privire la îngrijirea vârstnicilor; implementarea unor parteneriate între Arhiepiscopia Dunării de Jos şi căminele pentru bătrâni şi alte instituţii sociale, cu sprijinul profesorilor şi implicarea practică a studenţilor de la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, secţia Asistenţă socială, şi a seniorilor din cadrul Universităţii Vârstei a Treia din Galaţi; asigurarea asistenţei religioase în toate căminele pentru vârstnici prin desemnarea a câte unui preot.
Un alt punct important dezbătut îl constituie continuarea programelor dedicate educaţiei creştine a tinerilor prin organizarea, în cele opt protopopiate ale eparhiei, a unor tabere de vară pentru copiii din mediul rural şi pentru cei din mediul urban desfăşurate în unele mănăstiri şi centre parohiale din cuprinsul eparhiei.



.jpg)
