În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Haina sfințeniei pentru biserica unei noi mănăstiri giurgiuvene
La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului, marți, 1 octombrie, biserica de lemn a noii Mănăstiri „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Bolintin Vale, Protopopiatul Bolintin, județul Giurgiu, a îmbrăcat veșmântul sfințeniei, primind hramurile „Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul” și „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcop-vicar al Mitropoliei de Ruse (Bulgaria), înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
În această zi de luminoasă prăznuire, pentru bucuria duhovnicească a credincioșilor au fost așezate spre închinare, într-un loc special amenajat în biserică, icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni adusă de la biserica din Letca Nouă, racla cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, de la Mănăstirea Buna Vestire, și o raclă cu moaștele mai multor sfinți, precum și o frumoasă icoană a Maicii Domnului lucrată în Sfântul Munte Athos, dăruită mănăstirii de Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie.
După rânduiala îndătinată, a fost săvârșită mai întâi slujba de târnosire, sfântul lăcaș fiind înconjurat cu citirea a trei pericope evanghelice, iar zidurile sale au fost unse cu Sfântul și Marele Mir și stropite cu apă sfințită. Apoi, în piciorul Sfintei Mese au fost depuse actul de sfințire și fragmente de moaște mucenicești, prestolul fiind apoi spălat cu apă înmiresmată, uns cu Sfântul și Marele Mir, pecetluit și îmbrăcat în odăjdii. După așezarea deasupra Sfintei Mese a Sfântului Chivot, a Sfântului Antimis, a Sfintei Evanghelii și a celorlalte obiecte necesare pentru desfășurarea cultului, au fost sfințite și catapeteasma și icoanele din biserică prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir și stropirea cu agheasmă.
După slujba de târnosire, soborul de slujitori a oficiat Sfânta Liturghie la Altarul amenajat în curtea mănăstirii, în cadrul căreia arhidiaconul Silviu Constantin Nedelcu a fost hirotonit preot pe seama mănăstirii voievodale Comana. De asemenea, ctitorul noii mănăstiri sfințite, Ion Roșu, a primit hirotonia întru diacon.
La final, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a mulțumit ierarhilor prezenți la momentul de împlinire al eparhiei, precum și tuturor celor care au sprijinit ridicarea noii mănăstiri așezate sub ocrotirea Maicii Domnului. Ctitorii ei, diaconul Ion Roșu și soția sa, Mariana, au primit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, iar stareța așezământului monahal, stavrofora Cecilia Moldoveanu, a primit în dar de la Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie o frumoasă cruce pectorală.
Credincioșii prezenți la acest eveniment s-au putut închina la noul Altar sfinţit, primind din partea mănăstirii iconițe cu chipul Maicii Domnului și revista „Familia Ortodoxă”.