În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Hirotesii de noi duhovnici la Paraclisul istoric al Reședinței Patriarhale
Doisprezece preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor care au promovat examenul de duhovnicie au primit miercuri, 22 martie, hirotesia întru duhovnic. Slujba a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. În cuvântul de învățătură rostit, Preafericirea Sa a explicat că părintele duhovnicesc arată prin lucrarea sa iubirea Tatălui ceresc.
Despre această nouă slujire care li s-a acordat la acest moment și despre importanța povățuirii duhovnicești a credincioșilor le-a vorbit preoților Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„Această slujbă este numită apostolească sau apostolică întrucât Sfinții Apostoli au fost cei dintâi care au primit de la Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Sa din morți, puterea de a lega și dezlega păcatele celor care se pocăiesc. De aceea, această lucrare apostolică este de mare importanță pentru viața duhovnicească a Bisericii. Părintele duhovnicesc arată prin lucrarea sa iubirea Tatălui ceresc, care se bucură atunci când un păcătos se întoarce la Dumnezeu, așa cum spune Mântuitorul, și se vede și din Pilda Fiului risipitor. De asemenea, fiecare credincios care se pocăiește, se spovedește, mărturisește păcatele sale în fața duhovnicului primește lumina Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos și, totodată, primește prezența harului Sfântului Duh, care îi luminează mintea, îi încălzește inima și îl ajută să viețuiască potrivit voinței lui Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa.
„Duhovnicul trebuie să se roage pentru toți fiii și fiicele duhovnicești”
În continuare, Patriarhul României a evidențiat că duhovnicul are în Biserică o lucrare de a facilita creșterea spirituală a fiilor săi duhovnicești. „Duhovnicul este cel care îl ajută pe creștinul botezat să crească duhovnicește, să-și înnoiască viața și, de asemenea, să caute sfințenia fără de care nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Lucrarea aceasta în viața Bisericii este o lucrare de iertare de păcate, dar și de îndemn la creșterea în virtuți. În această perioadă a Postului Sfintelor Paști, mai ales, credincioșii se spovedesc și se împărtășesc mai des, și legătura cu duhovnicul este foarte necesară și binevenită. Desigur, duhovnicul trebuie să cunoască Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție, canoanele Sfinților Părinți, dar să și învețe din experiența duhovnicilor mai în vârstă și a celor care au mai multă experiență. Duhovnicul trebuie să se roage pentru toți fiii și fiicele duhovnicești care se spovedesc la el și, în același timp, să le ceară acestora să se roage pentru el. Această rugăciune pentru cei care se spovedesc este foarte importantă, pentru că foarte adesea credincioșii știu ce au de făcut, dar nu pot face tot ceea ce li se recomandă și au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu”, a reliefat Preafericirea Sa.
Clericii care au promovat examenul de duhovnicie, primind hirotesie întru duhovnic, sunt: pr. Daniel-Marius Cergan, Parohia Grecii de Sus, Protoieria Ilfov Nord; pr. George-Laurențiu Cismaru, Parohia Drăgăneasa, Protoieria Câmpina, județul Prahova; pr. Iulian-Cristinel Clinciu, Parohia Dudești Cioplea 1, Protoieria Sector 3 Capitală; pr. Dănuț-Florin Cuconașu, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”-Militari, Protoieria Sector 6 Capitală; pr. Marius-Ionel Ghelase, Parohia Măicăneasa, Protoieria Sector 1 Capitală; pr. Nicolae-Alexandru Grigore, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva”-Bragadiru, Protoieria Ilfov Sud; pr. Ștefan-Daniel Iftene, Parohia Ferentari, Protoieria Sector 5 Capitală; pr. Vasile- Gabriel Jugănaru, Parohia Teșila 2, Protoieria Câmpina, județul Prahova; pr. Adelin-Sorin-Costin Matei, Parohia Cuib, Protoieria Vălenii de Munte, județul Prahova; pr. Marius-Bogdan Nedelcu, Parohia „Sfântul Anton”-Curtea Veche, Paraclis Patriarhal, Protoieria Sector 3 Capitală; pr. Nicolae Pană, Parohia Odăi, Protoieria Ilfov Nord; pr. Daniel-Valentin Rândașu, Parohia Provița de Sus, Protoieria Câmpina, județul Prahova.
La final, noii duhovnici au primit din partea Preafericirii Sale câte o Sfântă Cruce de binecuvântare, un Molitfelnic, certificatul de hirotesie întru duhovnic și cărți.