Hirotonie întru diacon la Catedrala Patriarhală din București

În Duminica a 4-a după Sfintele Paști, a Vindecării slăbănogului de la Vitezda, Preasfin­țitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Patriarhală din Bucu­rești, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ciprian Costin Apintiliesei, secretar la Cabinetul Patriarhal.

Din soborul de slujitori au făcut parte: arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale; arhim. Augustin Coman, consilier patriarhal; pr. Ionuț Dragomir, consilier patriarhal; pr. Mihai Sfarghie, secretar patriarhal; arhid. Nicolae Iftimiu, consilier patriarhal; arhid. Gheorghe Cristian Popa, consilier patriarhal; arhid. Dănuț Teodor Ungureanu, secretar patriarhal, precum și alți slujitori ai Catedralei Patriarhale.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfin­țitul Părinte Paisie Sinaitul a tălmăcit suferința slăbănogului nu doar ca pe o neputință fizică, ci ca pe o profundă criză a umanității, eviden­țiind drama izolării într-o lume preocupată de sine: „Treizeci și opt de ani de boală, de așteptare și de nădejde amestecată cu deznădejde au brăzdat viața chinuită de suferință a acestui om paralizat, care aștepta tulburarea apei de către înger. Treizeci și opt de ani în care acest om a stat între alți suferinzi, dar, în același timp, singur. Pentru că, deși erau mulți în jurul lui, nimeni nu era cu adevărat aproape de el. La întrebarea simplă și directă a Mântuitorului: «Voiești să te faci sănătos?», răspunsul lui nu este unul teoretic, ci unul dureros de concret: «Doamne, nu am om». Nu a spus că nu vrea. Nu a spus că nu mai crede. A spus doar atât: «nu am om», adică nu am pe nimeni care să mă ajute, nu am pe nimeni care să mă vadă, să mă ridice, să mă ajute să intru în apă la vremea potrivită. Această mărturisire descoperă nu doar boala trupului, ci și o rană mai adâncă: singurătatea omului. Slăbănogul nu era doar neputincios în trup, ci și abandonat în suferința lui. Era în mijlocul unei mulțimi, dar trăia ca într-un pustiu. Fiecare era preocupat de sine, fiecare își urmărea propria vindecare, iar cel mai slab rămânea mereu în urmă. Această stare nu ține doar de acel timp. Ea se re­găsește, sub diferite forme, și în viața noastră. Omul poate fi înconjurat de mulțimi de oameni și totuși să fie singur. Poate avea multe legături și totuși să nu aibă comuniune. Poate vorbi cu mulți și totuși să nu fie ascultat de nimeni. Dar Evanghelia de astăzi nu se oprește la constatarea acestei stări. Ea ne arată mai ales rădăcina și vindecarea ei. Pentru că, îna­inte de a fi o problemă socială, singurătatea este o problemă duhovnicească. Ea apare acolo unde legătura vie cu Dumnezeu slăbește sau se pierde. Omul se îndepărtează de Izvorul vieții și, odată cu aceasta, se înstrăinează și de ceilalți și chiar de sine însuși. De aceea, singurătatea nu este doar lipsa oamenilor, ci mai ales lipsa comuniunii. Iar această comuniune nu se poate întemeia deplin decât cu Dumnezeu”.

La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ciprian Costin Apintiliesei, pe seama Paraclisului istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheor­ghe” al Reședinței Patriarhale. Preasfinția Sa l-a prezentat pe noul diacon ca pe un teolog cu o pregătire temeinică, evidențiind principalele repere ale formării sale teologice și profesionale: „Părintele Ciprian este un tânăr înzestrat, cu o formație teologică solidă și cu o deschidere intelectuală remarcabilă. A studiat teologia la București și Strasbourg, unde și-a desăvârșit pregătirea prin studii aprofundate și prin obținerea titlului de doctor în teologie. Este implicat în viața academică, dar și în slujirea Bisericii, fiind în prezent slujitor devotat în cadrul Administrației Patriarhale. Activitatea sa nu se limitează la studiul teologiei, ci arată o preocupare vie pentru aprofundarea credinței și pentru legătura dintre teologia academică și viața duhovnicească a Bisericii. Lucrările sale au fost apreciate și răsplătite, fiind distins de două ori de Academia Română cu premiul «Dumitru Stăniloae». Însă mai important decât aceste realizări este faptul că părintele Ciprian caută să trăiască teologia nu doar ca pe o disciplină intelectuală, ci ca pe o cale de mântuire și de comuniune cu Dumnezeu [...]. Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să-i păstreze curat entuziasmul tinereții și să-i dăruiască înțe­lepciune, răbdare și statornicie în slujire, pentru ca, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, să devină «tuturor toate», spre folosul și mântuirea celor pe care îi va sluji. Felicităm familia sa, pe părinții care l-au născut și l-au crescut, pe toți cei care l-au format și l-au sprijinit de-a lungul anilor și ne bucurăm împreună cu ei pentru acest moment binecuvântat. Dumnezeu să-i ajute să slujească cu credință, cu smerenie și cu dragoste, sporind neîncetat în lucrarea cea bună și devenind pildă vie pentru cei pe care îi va sluji”.

Credincioșii prezenți au avut ocazia să se închine și la un fragment din cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, prăznuit la data de 3 mai.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.