Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Concurs catehetic în Arhiepiscopia Sibiului

Concurs catehetic în Arhiepiscopia Sibiului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 30 Aprilie 2026

Etapa eparhială a Concursului național catehetic „Familia ‑ binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice” în Arhiepiscopia Sibiului a avut loc joi, 30 aprilie. Evaluarea celor nouă portofolii înscrise în cadrul concursului a fost făcută de o comisie eparhială de specialitate.

Organizat în fiecare an de Sectorul teologic‑educațional al Patriarhiei Române, prin Biroul de catehizare a tineretului, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, concursul se află la a XVIII‑a ediție şi își propune să valorifice tezaurul de învățătură al Bisericii cu privire la familia creștină, să intensifice activitățile catehetice în cadrul parohiilor și să cultive valorile creștine în rândul copiilor și tinerilor, prin implicarea în cadrul unor activități cu caracter educațional și duhovnicesc.

La etapa eparhială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului s‑au înscris Parohia Boholț, Parohia Bran‑Predeluț, Parohia Codlea I, Parohia Moeciu de Jos, Parohia Râșnov III, Parohia Vlădeni, Parohia Vulcan II, Parohia Jibert şi Parohia Ighișu Vechi, informează Mitropolia Ardealului.

Premii pentru elevii participanţi

Evaluarea proiectelor a fost realizată de o comisie propusă de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și compusă din pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida, vicar mitropolitan, pr. lect. univ. dr. Emanuel P. Tăvală, consilier cultural eparhial, prof. dr. Sorin Joantă, inspector eparhial de învățământ, și pr. Vasile Dariciuc, coordonatorul Departamentului eparhial de tineret.

În urma evaluării acestor proiecte catehetice, s‑a stabilit următorul clasament:

• Locul I: Parohia Jibert, Protopopiatul Rupea;

• Locul II: Parohia Vulcan II, Protopopiatul Bran‑Zărnești;

• Locul III: Parohia Boholț, Protopopiatul Făgăraș.

Elevii Parohiei Jibert din Protopopiatul Rupea, judeţul Braşov, coordonați de pr. Ioan Claudiu Trâmbițaș, prof. Cristina Oana Rățoiu și prof. Marius Bănuț, vor reprezenta Arhiepiscopia Sibiului la faza finală a concursului, care va avea loc pe Colina Bucuriei din București, în data de 21 mai 2026. Atât cele trei proiecte câștigătoare, cât și celelalte parohii ajunse în etapa eparhială vor fi premiate de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu, în jurul datei de 1 iunie, în cadrul unei ceremonii care va avea loc în capela Facultății de Teologie „Sf. Andrei Șaguna” din Sibiu.

 

Citeşte mai multe despre:   Concursul național catehetic