În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sărbătoare la Mănăstirea „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus
Praznicul Izvorului Tămăduirii este al doilea hram al Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, iar la această mare sărbătoare vin la aşezământul de la poalele Munţilor Făgăraş mulţimi de pelerini.
Incinta mănăstirii a fost, şi în acest an, plină de credincioşi veniţi să participe la slujbele religioase săvârşite în zi de hram. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjuraţi de un sobor de clerici.
Programul liturgic a început la fântâna din incinta mănăstirii, unde a fost oficiată slujba de sfinţire a apei, după care a fost săvârşită Sfânta Liturghie la Altarul de vară din pădurea apropiată de mănăstirea făgărăşeană. În cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a hirotonit un diacon dintre vieţuitorii Mănăstirii Sădinca din județul Sibiu, iar pe diaconul Paul Aranyosi l-a hirotonit preot pentru capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Dumitru Stăniloae” din Brașov.
Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu. Ierarhul a subliniat importanţa sărbătorii din Vinerea Luminată şi a vorbit despre cinstirea Maicii Preacurate în Biserica Ortodoxă.
„Ne strânge Maica Preacurată din nou pe toţi împreună şi pe cei care avem o credinţă mai slabă, pe cei care avem o credinţă mai îndoielnică, pe cei care am vrea să vedem minuni cu ochii noştri, dar nu simţim că ele lucrează în noi, pe cei care suntem atât de înspăimântaţi şi înfricoşaţi. Ea îndepărtează semnele separării şi ne dă certitudinea că viaţa noastră stă în mâinile lui Dumnezeu. El a rânduit să venim în lume, tot El rânduieşte când vom pleca din lumea aceasta”, a spus ierarhul.
Programul liturgic al hramului a continuat cu slujba Sfântului Maslu, la care credincioșii din Țara Făgărașului și pelerini din toate părțile țării au participat şi s-au rugat împreună cu slujitorii sfintelor altare la Maica Preacurată ca să mijlocească înaintea Tronului ceresc pentru sănătatea oamenilor şi pentru pace în lume.